Palatul Justiţiei din Târgu Jiu

Ghici ghicitoarea mea: e strâmbă justiţia sau totemul din parc?

Căutaţi ceva?

---

Citiţi:

Revista „Sămănătorul”, Anul I, nr. 1, 1 mai 2011

 

COIOŢII

TRIBUNALELOR

 

Coiotul, ca şi vărul lui şacalul, sunt mamifere sălbatice asemănătoare cu lupul, dar de talie mai mică, care se hrănesc, în general cu hoituri, ocupându-se totuşi şi cu ceva mai special: furtul prăzilor marilor vânători ai junglelor sau al preeriilor, adică, leul, tigrul, leopardul sau puma. Din cauza furturilor de la gura prădătorilor, care epuizaţi în efortul lor de a-şi ucide prada nu mai sunt în stare să o şi păzească, atât coiotul cât şi şacalul sunt asociaţi persoanelor avide, rapace şi josnice. Cel mai frecvent, această asociere devine foarte evidentă când destinul te-a pricopsit să ai de-a face cu jungla din palatele de justiţie din România.

În tribunalele noastre, coioţii şi şacalii asociaţi fraţilor lor din lumea animală, sunt consilierii juridici ai prea multor instituţii de stat, bogate şi puternice care-şi fac permanent victime din rândul cetăţenilor, de regulă reglându-şi deficitele bugetare pe seama celor mai slabi şi neajutoraţi. Fie că e vorba de imobile, păduri sau terenuri agricole luate cu forţa, fie că e vorba de un abuz al conducerii faţă de drepturile legale ale salariatului, fie că fiscul se gândeşte să facă economii la buget băgând mâna în buzunarul vreunui pârlit de pensionar, şacalii tribunalelor împânzesc holurile şi sălile palatelor de justiţie, tare mândri de puterea şi tupeul lor. Se plimbă pe holuri ţanţoşi, cu geanta de hârtii preţioase la piept, scrutând victimele pentru a evalua potenţialul lor de ofertă. Celor deja contactaţi li se face semn discret că totul este în regulă iar pe cei din aparatul judiciar îi gratulează fără sfială cu saluturi linguşitoare. Cei încăpăţânaţi în a crede că pot câştiga, de capul lor, un proces cu o instituţie a statului sunt ignoraţi pur şi simplu. Ei sunt pleava sau vorba unuia, pulimea…

Coioţii tribunalelor sunt, în genere, vechi fosile de pe vremea bietului împuşcat şi cunosc pe toată lumea din palatul de justiţie. Cu cei mai vechi din judecători au de împărţit mereu prada, se recunosc rapid şi se preţuiesc reciproc pentru că pot să-şi ascundă erorile judiciare dând vina unul pe celălalt. Sunt atât de versaţi încât, până şi ţinuta şi-o potrivesc suficient de modestă pentru a ascunde viloiul şi limuzina de conte franţuz de acasă. Omniprezenţi prin tribunale, s-ar zice că fac parte din recuzita palatului de justiţie, ba chiar din corpul juridic al acestuia, de îndată ce găsesc rapid soluţiile de întâmpinare a jecmăniţilor ce-şi caută dreptatea.

 

Citiţi articolul…

 

Cartea de telefoane (ian. 2010)

 

TABEL CU E-URII DIN ALIMENTE

Citiţi …, vedeţi filme…

 

Share |

 

IP-ul tau

Citiţi pagina în alte limbi:
 

 fr  it  es  uk  de

 

 

„SEMĂNĂTORUL – Editura online”

 

La un secol de la apariţie, conceptul revistei "Sămănătorul" a fost reiniţiat de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi Fundaţia Tismana.

 "Sămănătorul"  reînvie acel vechi concept literar încurajând lucrările originale, detaşate de partizanatul politic, populismul şi demagogia de astăzi. 

 

Puteti participa şi dvs. cu volume originale la

www.editura-online.ro

 

CITIŢI despre noile apariţii în

 REVISTA  "SAMANATORUL":

 

Nou! Sămănătorul, anul I, nr. 1 mai 2011

 

Info/foto privat:

 

 

Antonio Tomoniu - Preşedinte ARDR

Articole din presă: Profil la „Adevărul”

Cuvântul Libertăţii – Craiova, Gorjeanul, 20 dec. 010, 29 dec.010

 

Fotografii cu Claudia şi Lucian-Gabriel

 

 

 

 

 

Articole de Nicu Tomoniu

ARHIVA . Pagini vechi până la: 6 iulie 09, 12 iulie 09, 19 iulie 09, 27 iulie 09 , 28 august 09, 26 sept. 09 , 20 oct. 09, 

7 dec.09, 22 dec. 09, 7 ian. 010, 15 ian. 010, 03 mart 010, 21 mart. 010, 04 apr. 010, 01 iun.010, 06 iul. 010, 29 iul 010,

 21 aug. 010 , 14 oct. 010, 28 oct. 010, 16 nov. 010, 7 dec. 010 , 23 dec. 010 , 21 ian. 011 , 04 febr. 011 , 22 feb. 011 , 18 mart 011,

18 apr. 011 , 15mai011

---

Început | Opinii | Societate | Natura | Religie | Istorie | Politice | Cultura | Diverse | Reportaj  | Abuzuri | Articole noi

 

Lista siturilor personale de la geocities.com care s-au transferat până acum

Am început şi transferarea siturilor Fundaţiei Tismana aici: www.tismana.ro

Pentru informaţii privind Tismana vedeţi şi situl de legături Internet al „Fundaţiei Tismana” www.tismana.eu

 

Nicolae N. Tomoniu - Scrieri, activitate publicistică

---

Vechiul site autobiografic a fost mutat la adresa de mai jos: www.tismana.ro/tomoniu/index.htm

 

Adresa de corespondenţă: Nicu N. Tomoniu, Str. Tismana, nr. 153 Oraşul Tismana, Judeţul Gorj, RO-217 495

Mobil: 0724-064-482 * Fix: 0253-374-153 * E-mail: nicu (at) tomoniu (punct) ro * Reconstituiţi adresa. E scrisă în acest fel din cauza spamului !

Citiţi:

 

Casetă text:  

 

 
Neamul întemeietor al lui Băsărabă – vol I

Acest prim volum poate fi citit şi descărcat de aici

 

Citiţi seria de reportaje „Ultimii soldaţi ai neamului românesc

Citiţi intregul volum aici: “Ultimii soldati ai neamului românesc”, Editura “Semanatorul - online”, 2009

 

Articole despre cărţile editate la „Semănătorul – Editura online”:

 

„Paşi pe drumul contorsionat al istoriei 

Cezarina Adamescu -  NICOLAE N. TOMONIU:  Ultimii soldaţi ai neamului românesc Editura Semănătorul, 2009”

 

Cezarina Adamescu – FERESTRE SPRE CER: OAMENI SFINŢI, LĂCAŞURI SFINTE: prof. Nicolae N. Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana, Vol. I-III, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2010

 

Articole despre cartea editată la editura „Cuget Românesc”:

 

Noi cercetări privind biografia primului arhimandrit al Mânăstirii Tismana: Ştefan Dumitrescu - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”, Ed. „Cuget Românesc” - Bârda, 2010

 

 

O RIGOARE ŞI PRECIZIE DE CERCETĂTOR:

Al Florin Ţene - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”, Editura „Cuget Românesc” - Bârda, 2010, ISBN 978-606-92052-7-3

 

 

Alex Berca - O nouă pagină din istoria neamului Românesc:

NICOLAE N. TOMONIU :  Sfântul Nicodim de la Tismana articol apărut în revisteleGândacul de Colorado” SUA si “Observatorul” – Toronto - CA

 

Citiţi cartea „Sfântul Nicodim de la Tismana”:

Întregul volum aici:

 

 

 

Clic pentru a vedea din câte tari s-a vizitat situl acesta

 

Acest contor nu numără de câte ori este vizitat situl începând cu aprilie 2009 ci câţi vizitatori dintr-o ţară îl vizitează. Spre exemplu, 12 vizitatori din USA ar fi putut vizita situl de peste 50 de ori dar sunt contorizaţi o singură dată după IP-ul pe care-l folosesc în aceea ţară.

Contorul este interesant prin faptul că dă o idee despre aria de răspândire în lume a românilor care sunt interesaţi de acest site.

 

Cartea „Sfântul Nicodim de la Tismana”, apărută la Editura „Cuget Românesc* Bârda, costă 20 lei/ex. fără taxe poştale

Pentru comenzi scrieţi pe adresa Parohia Malovăţ, comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi, cod poştal 227 315

Persoană de contact: Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Comanda prin mail: parohiamalovat2@gmail.com

 

Pagina mea de statistici complete si teste aici

 

Curs Valutar

 

www.stopboc.ro , www.listarusinii.ro/

Petitie: "Organizare referendum pentru demiterea presedintelui Traian Basescu"

 

 

Cititi ZIARELE de astazi: Clic aici 

Cum va fi vremea: Meteo PADES

Programele posturilor TV: Clic aici

Ultimele rezultate de la Loteria Romana: Clic aici

 
Dacă vedeţi un singur cadru, clic aici reîncărcare www.tomoniu.ro

 

Calendar azi:

 

---

Contact Fundaţia Tismana

 

© Copyright Fundatia Tismana – 2011