Spre
pădure, după vreascuri rămase de la defrişări.
ROMI
IN LOC DE ŢIGANI
-
O diversiune lansată în criza mondială din anii 1933 -
Cine nu
cunoaşte istoria unei ţări riscă să repete
greşelile ei însutit. Iar dacă se întâmplă că îndreptarea
erorilor ei cade în mâna unor incompetenţi, un dezastru fără
precedent va fi declanşat de către cei care conduc vremelnic
destinele acelei ţări. Nu era de ajuns că guvernul actual a
făcut ţara praf, fiind un guvern cârpit cu trădători de la
alte partide - aruncaţi de-acolo de răi – şi asortat cu
„specialişti” care nu ştiu bine nici măcar ce studii au şi
nici unde le-au făcut, primind diploma la plic cu ramburs baban. Nu era de
ajuns că s-a băgat într-un popor o teroare, un stres nemaiîntâlnit în
lume. Abulia românească e amplificată acum şi de cei care
odată cocoţaţi la putere încep să aibă… idei.
Până
şi neşcolitul deputat Prigoană s-a apucat de făcut legi,
doamne fereşte-ne! S-o spunem clar: propunerea lui de schimbare a
cuvântului „rom” cu ţigan e o aiureală electorală sau
personală. Electorală pentru că gestul lui seamănă cu
diversiunea mopului lui Elena Udrea şi personală pentru că e
posibil (după nume şi moacă pare că da!) să fie
şi el oleacă de ţigan. Iar când o da legea, bineînţeles
că se va subînţelege că el este român get-beget.
Ce
mă miră, este că a căzut şi Tucă cu Jurnalul lui
„naţional” în scuipatul lui Prigoană, declanşând „mişcarea
lui de rezistenţă”, mişcare despre care am mai
scris eu că e tot de faţadă de îndată ce paginile jurnalului
abundă de ţigănisme şi mahalagisme de cartier. Dar cine
seamănă se-adună… În afară de faptul că a explicat
că cuvântul „roma” e împrumutat de la unguri şi de părerea lui
Adrian Păunescu în privinţa sistemului de acaparare a
rădăcinii numelui naţionalităţii româneşti, a
rădăcinii numelui ţării şi al cetăţenilor
români de către ţigani, Jurnalul Naţional n-a făcut decât
să pună paie pe foc, să mai declanşeze o ceartă prin
ţară de parcă nu erau de ajuns câte sunt.
Dacă
era un jurnal serios, nu se-apuca la recoltări de păreri cu ce zic
toţi neaveniţii ci mergea direct la ţintă: invita membrii
academiei române sa ţină mese rotunde şi conferinţe sau
alte genuri de informare prin care s-ar fi explicat clar şi fără
echivoc că cuvântul ţigan nu mai creează nicio confuzie de
îndată ce a fost folosit de mai bine de şase secole.
Adepţii
cuvântului „rom” pentru etnia ţigănească, evită de ani buni
să mai amintească atestarea documentară a prezenţei
ţiganilor pe teritoriul României.
Spun ceva despre anul 1385 dar nu amintesc nici documentul emis şi nici
cine l-a dat! Nu că n-ar şti ci evită înadins informaţia.
De ce? Pentru că în Hrisovul lui Dan Vodă, din 3 octombrie 1385, dat
Mânăstirii Tismana, acesta donează lăcaşului sfânt printre
altele şi „40 sălaşe de ţigani”. N-a dat Dan Voievod mânăstirii Tismana
„romi” prin poruncă domnească scrisă la Argeş ci
„ţigani” şi aşa a rămas cuvântul vreme de secole.
Aşadar, membrii Academiei Române nu-şi dau cu presupusul, cercetează
toate documentele de-a lungul vremii şi dau un verdict clar.
Nu voi
intra în amănunte privind istoria ţiganilor, au făcut-o destui,
o voi face şi eu poate cu altă ocazie. Acum întrebarea care se pune
este de unde şi când a început această diversiune politică,
pentru că diversiune politică este astăzi şi tot ca
diversiune politică a început şi în 1933 când erau vremuri tulburi ca
şi astăzi. Dar să vedem ce s-a întâmplat.
Întemeierea
„Asociaţiei Ţiganilor din România" a demarat printr-un
"Apel către toţi ţiganii din România" prin martie
1933. El suna aşa[1]
:
"Fraţi
Ţigani! Trăim - de veacuri - pe pământul ospitalier al
ţării româneşti, pe care-l iubim ca pe însuşi trupul
şi sufletul nostru! Din neamul Romilor sau al Ţiganilor, cum ni se
spune, n-au ieşit niciodată trădători şi
vânzători de ţară; nu am făcut comploturi contra nici unei
autorităţi de stat şi nu am fraternizat cu nici un
vrăjmaş al neamului românesc. Ne-am jertfit şi noi pentru
România Mare; i-am dat oameni de seamă, pe care istoria-i aminteşte
cu recunoştinţă, şi - după putinţă — ne
îndeplinim toate datoriile de cetăţeni. Totuşi, NICI UN ALT NEAM
nu este mai umilit, mai urgisit şi mai dispreţuit, mai ne băgat
în seamă şi mai amărât ca neamul nostru ţigănesc.
Pentru
a arăta lumii întregi, că dorim o soartă mai bună şi
că nu merităm atât dispreţ, am luat iniţiativa întemeierii
unei Asociaţii generale a Ţiganilor din România al cărei program
- pe scurt - este următorul (eu inserez doar primele şase puncte din
fiecare capitol):
Cultural
(12 puncte).
1.
Apariţia unei gazete.
2.
înfiinţarea cursurilor serale de adulţi, în toată ţara.
3. O
universitate populară ţigănească.
4.
Înfiinţarea de biblioteci şi muzee şcolare, cum şi unu
naţional.
5.
Înfiinţarea grădinilor (grădiniţelor - n.n.) de copii mici,
ca să nu mai hoinărească pe drumuri, când părinţii
sunt duşi la lucru;
6.
Publicarea de cărţi pentru luminarea minţilor. În ceea ce
priveşte apărarea sănătăţii, a bunului trai,
istoria neamului ţigănesc
şi altele.
Asistenţa
socială (14 puncte).
1.
Înfiinţarea unei asistenţe juridice, pentru apărarea tuturor
împricinaţilor în procese.
2.
Asistenţă medicală gratuită pentru bolnavi şi
cercetarea lor acasă.
3.
Ajutor gratuit pentru toate nevoile religioase.
4.
Înfiinţarea unui mare cămin popular, unde fiecare ţigan
sărac, fără casă, sau strein de localitate, poate să
doarmă şi să mănânce până i se găseşte de
lucru.
5.
Înfiinţarea de cantine populare, în toate cartierele sărace din
Capitală şi din celelalte oraşe ale ţării.
6.
Înfiinţarea unui spital al ţiganilor; dispensării medicale
pentru lehuze; aziluri de bătrâni şi invalizi; societăţi de
ajutor mutual reciproc, în caz de moarte, căsătorii şi începeri
de negustorie sau alte meserii; Bănci Populare regionale şi diferite
Cooperative precum şi oficii pentru
procurarea de lucru,
plasare şi informaţiuni;
băi populare, colonii
şcolare, adăposturi pentru copii mici etc.
Cel ce
se va abate dela indicaţiunile Asociaţiei va fi exclus din ea; va fi
socotit ca lepădat de neamul nostru şi nu i se va da nici un sprijin
la vreme de nevoe.
Acesta
este foarte pe scurt programul nostru, care cheamă la noua viaţă
milionul de Ţigani-români, ce trăeşte pe pământul României.
/.../
Asociaţia
Generală a Ţiganilor din România, Bucureşti IV, Str Vultur
No.147.
Cu
Dumnezeu înainte!
Preşedintele
Asociaţiei, Arhimandrit, Calinic I. Popp Şerboianu.”
Iată
aşadar, primul document în care apare alături de numele ţigan
şi numele de rom. De ce se folosea şi sintagma „neamul Romilor”
dacă era vorba de aceiaşi etnie? Jurnalul Naţional dă o
declaraţie a lui Ion Antonescu, secretar de stat în Ministerul Culturii în
anul 2002: „Cum de foarte mulţi nu ştiu că de fapt „rom” vine de
la cuvântul „roma” de la unguri? De ce s-a luat denumirea din limba
maghiară, şi nu din altă limbă?”. Pus pe harţă
însă, Ion Antonescu o dă pe ONG-urile ţiganilor, de unde au
acestea bani că UE nu le dă, nu cumva ungurul Soros bagă bani
şi noi nu ştim? Clasicele apucături comuniste: „agenturile
străine” îşi vâră coada!
Ceea ce
nu ştie Ion Antonescu, - nume parcă predestinat! - este că etnia
„roma” de la unguri era mult mai avansată şi mai numeroasă decât
cea provinciilor istorice din regat. Astfel, ca număr, se estima că
existau în Muntenia, 210.000 ţigani, in Moldova, 144.000, în Oltenia, 96.000,
în Dobrogea, 18.000, iar Ardealul număra nu mai puţin de 345.000!
Adică etnie „roma”. Pe de altă parte, în secolul al XVIII-lea,
împărăteasa Maria Thereza a silit etnia „roma” să se
stabilească, oprindu-i să mai vagabondeze prin ţară,
hotărând să locuiască în corturi, bordeie şi chiar să-şi
facă locuinţe la fel cu ceilalţi ţărani. Prin asemenea
ordine şi restricţii ţiganii s-au dezobişnuit cu felul lor
de viaţă, reuşind să fie deopotrivă cu ceilalţi
ţărani. Apoi, împăratul Iosif al II-lea sileşte
ţiganii să-şi dea copii la şcoală să înveţe
ungureşte, să-i trimită la biserică regulat şi să
muncească pământul pe care baronii şi marii proprietari îl
dăduseră ţiganilor la îndemnul împăratului, fiind
chemaţi şi să-şi facă stagiul militar.
Graţie
acestor reforme, ţiganii unguri, de etnie „roma” pe limba maghiară,
devin agricultori, meseriaşi şi negustori de obiecte casnice, din
lemn sau lut, situaţie în care se vor găsi şi în anul 1918 când
Ardealul e alipit la Regatul României.
In aceste condiţii, şi Arhimandritul Calinic I. Popp Şerboianu,
era obligatoriu să folosească numele etniei în limba maghiară,
deci „roma”. Mai mult, era nevoit să le accepte şi catolicismul de
îndată ce fuseseră obligaţi să folosească limba
maghiară şi să frecventeze bisericile catolice ungureşti.
Plecat în America pentru a face propagandă creştină
ortodoxă printre ţiganii de acolo, arhimandritul s-a izbit însă
de o etnie „roma” bine instruită şi antiromânească. Un motiv
pentru a fi marginalizat în poziţia lui de preşedinte al
Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România, IPSS Patriarhul României
hotărându-se de a susţine pe G. A. Lăzurică care
înfiinţase Uniunea Generală a Romilor din România. După modelul
deja existent, furând şi programul ţiganilor, fără să
le fure însă şi denumirea fiind înscrisă la tribunal,
Lăzurică îşi făcuse partida lui proprie, cu ajutorul
legionarilor, prefectului poliţiei capitalei, primarului şi
ministrului de interne.
Politica
îşi băga nasul pentru un milion de voturi. Direcţiunea
Generală a Poliţiei îşi anunţa onor clientela prin nota din
7 octombrie 1933:
„Direcţiunea Generală a
Poliţiei. S.3-a. Notă din 7 Octombrie 1933.
Duminică
8 crt, are loc primul congres al ţiganilor din România. Congresul a fost
anunţat printr-un manifest semnat de G. A. Lăzurică, publicist,
preşedintele Uniunei Generale a Romilor din România, cu sediul în str.
Sârbească Nr.8./.../
Uniunea
Romilor din România este pusă sub protecţia I.P.S.S. Patriarhului
României, care i-a dat şi i-a promis lui Lăzurică tot sprijinul
în vederea congresului, spunându-i că îi va aloca lunar şi o
subvenţie de 10.000 lei, în vederea desvoltărei asociaţiei
ţigăneşti.
I.P.S.S.
Patriarhul susţine pe G. Lăzurică împotriva fostului Arhimandrit
Calinic Şerboianu, un alt conducător al ţiganilor, care,
după spusele lui, fiind trimis în America pentru a face propagandă
creştină ortodoxă printre românii de acolo, a compromis totul.
Deasemenea G. Lăzurică este susţinut şi de preotul Dren,
care îi dă chiar ajutoare materiale. În vederea congresului
ţigănesc, G. Lăzurică face toate eforturile pentru a avea sala
congresului cât mai populată. A vizitat chiar diferite căminuri
studenţeşti pentru a cere concursul studenţilor, a intrat în
legături cu Corneliu Zelea Codreanu, şeful Gărzii de Fier, care
i-a promis 20 de legionari pentru congres.
În
discursul său dela 8 crt., G. Lăzurică va expune asistenţei
câteva puncte din programul Asociaţiei Romilor (se enumera punctele
cunoscute mai sus - n.n.). Va mai arăta că a fost chemat la
Siguranţa Generală pentru a da relaţiuni referitoare la
asociaţia ţigănească şi va cita persoanele cari îi dau
tot concursul, printre care sunt: Prefectul Poliţiei Capitalei, Colonel
Gabriel Marinescu, Primarul Dem. Dobrescu şi chiar Ministrul de Interne.
Preşedinte de onoare al Uniunei Romilor din România va fi proclamat
Dinicu.
/.../.
Peste câteva luni Uniunea Generală a Romilor din România, va trimite
delegaţi la congresul internaţional ţigănesc dela Nancy.
/.../. Susnumitul mai afirmă că a primit propuneri de colaborare dela
diferite partide politice româneşti. Primarul Capitalei a cerut lui
Lăzurică o statistică a ţiganilor infirmi, cerşetori
etc. /.../”
Fusese
Lăzurică un pion plasat de unguri care reuşise în mod
neaşteptat discreditarea primei Asociaţii a Ţiganilor din
România? Nu se ştie. Poliţia Criminală din Viena dorea însă
amănunte:
„Direcţiunea
Poliţiei de Siguranţă.
Serviciul
de Informaţiuni. Nr.769738 din 13 Noembrie 1933. Domnului Raportor
permanent al Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală,
Viena.
În
referire la adresa Dvs. Nr. I.K.K. 140/33 din 22 Septembrie a.c, avem onoare a
vă aduce la cunoştinţă că în România există
două grupări ale ţiganilor: Una este intitulată
„Asociaţia generală a ţiganilor din România",
numără 3-400 membri şi a luat fiinţă în luna Aprilie
1933 din iniţiativa preotului Calinic I.Pop Şerboianu. /.../.
În
Septembrie a.c. A luat fiinţă a doua organizaţie
ţigănească, intitulată „Uniunea generală a romilor din
România din iniţiativa lui Gheorghe A.
Lăzărescu-Lăzurică. Aceasta numără vreo 3000
membri. „Uniunea generală a romilor" a ţinut un congres în ziua
de 8 Octombrie a.c. La Bucureşti la care au asistat aproximativ 200
persoane.
Scopul
acestor organizaţii este de a ridica pe ţigani la un oarecare nivel
cultural; pentru aceasta vor să înfiinţeze biblioteci populare,
atenee, o universitate ţigănească, cursuri pentru adulţi,
să colonizeze ţiganii nomazi, să editeze gazete etc. /.../
Sub-Director
General al Poliţiei Generale a României şi Vice Prezident al C.I.P.C.
Rezoluţie: 8/ XI/933. Traducere în limba franceză.
Pe plan
internaţional, presa habar n-avea de vreo etnie „roma” cum nici
astăzi nu prea are. Ziarele titrează sec: „Ţiganii se unesc”.
„„Daily
Telegraph". 6 Februarie 1935.
Ţiganii
din Europa ţin mâine primul congres ţigănesc internaţional,
cunoscut în istorie. Vin delegaţi din România, Polonia, Ungaria, Austria,
Jugoslavia, Germania, Spania, Franţa şi Italia. La congres se va
fonda prima Uniune Internaţională a Ţiganilor. A fost
aleasă România ca ţară care cuprinde mai mulţi ţigani
decât oricare alta.”
In concluzie,
nu asistăm astăzi decât la o diversiune a guvernului actual, total
incompetent, de a-şi băga nasul în chestiunea
ţigănească, pentru a distrage atenţia de la problemele
grave ale ţării. Asociaţii ţigăneşti există
încă din secolul trecut şi ele au denumiri legate de conjuncturi
politice trecute. Ca şi cele actuale de altfel. Ele n-au
importanţă juridică decât ca denumire înscrisă la tribunal,
ţiganii rămânând tot ţigani cum s-au numit dintotdeauna. Asociaţia
Generală a Ţiganilor din România şi Uniunea Generală a
Romilor din România sunt doar istorie. Iar istoria a dovedit că nu s-a
putut schimba nimic în vocabularul românilor din 1933 şi până azi.
Dar a da o lege inutilă este în cutuma puterii actuale: nici nu mai
ştim numărul legilor declarate neconstituţionale! Nu se poate da
o lege de impunere a denumirii unei etnii decât dacă vrem să ne facem
şi mai mult de râsul Europei şi în lume.
Vorba
lui Jonny Răducanu: „Eu nu înţeleg ce-i toată
hărmălaia asta. Ţiganii sunt ţigani şi gata!”
Adică
aşa cum i-a numit prin Hrisov din porunca Domnului, Voievodul Dan, în anul
6894, indictionul 9, al lunei octombrie,
ziua 3.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Publicaţiile ARP
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro