De la
realizarea Ansamblului Monumental al lui Brâncuşi încoace,
o
singură operă de artă a reflectat fidel realitatea lumii
noastre: CLOACA.
CLOACA
În vara
anului 1994, când am vizitat portul belgian Anvers
pentru a vedea într-o expoziţie a navelor cu pânze bricul şcoală
constănţean „Mircea cel Bătrân”, nici prin gând nu-mi trecea
că acolo va fi construită cea mai genială şi mai
provocatoare operă Sci-Art din lume.
Peste
numai şase ani, comuna Peştişani, buricul artei moderne pe
mapamond prin marele Constantin Brâncuşi, avea un concurent serios: comuna
Anvers, buricul unei noi ramuri a artei moderne prin
ideea lui Wim Delvoye, un
tip trăsnit dar genial, ca şi ţăranul nostru din
Hobiţa.
Ca idei lansate de două genii autohtone,
comunele au aceiaşi talie. Dar ca populaţie, comuna Anvers ar ţine, cu al său aproape o jumătate
de milion de locuitori cam cât 120 de comune Peştişani. Comuna Anvers se numeşte însă aşa, de când
francezii au numit diviziunile administrative din Belgia în timpul
ocupaţiei din 1794, commune,
Anvers fiind a treia ca suprafaţă după
comunele Tournai şi Couvin.
Comuna Anvers, în ciuda anvergurii sale n-ar fi fost nimic
însă pe lângă comuna Peştişani dacă acolo nu s-ar fi
născut ideea lansării în Sci-Art,
adică în conceptul care îmbină arta cu ştiinţa, a celei mai
trăsnite maşinării din toate timpurile. În ce constă ea?
Genialul ei inventator, Wim Delvoye,
în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Anvers,
au reuşit să reproducă tehnic întregul organ digestiv al omului.
Începând de la morişca mânată de un electromotor pentru masticare,
până la digerarea hranei în stomac, apoi extragerea enzimelor printr-un
ficat, în fapt un organ-cuvă plin de tuburi, extragerea ingredientelor
necesare vieţii prin alte tuburi spirale din plastic imitând intestinele
umane şi până la un furtun imitând maţul gros, totul este
ingineresc construit, umplând o cameră plină de cuve şi
racorduri controlate de un calculator.
Ei
bine, toată această
sofisticată maşinărie, numită CLOACA, este
monitorizată de către o varietate de instituţii
ştiinţifice, unităţi de alimentaţie publică, pe
lângă mulţimile de gură cască venite pentru a vedea ce se
petrece cu preparatele restaurantelor locale. Şi ce credeţi că
se petrece? Partea spectaculoasă abia acum vine! După exact 27 de ore
de la introducerea produselor alimentare în moară, CLOACA descarcă un
mare şi împuţit excrement gălbui, numit la noi mai pe
româneşte, rahat, ca să nu-i zicem chiar direct …
Bine, bine dar ce are acest lucru cu arta? În
ce constă ideea genială? „Păi stai să vezi!” ar zice jupân Titircă Inimă Rea din piesa de teatru a lui Caragiale. În România, ca şi în alte ţări de
lumea treia, CLOACA a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit al tehnicii şi al
artei. Acum doi ani, nici un român n-ar
fi putut răspunde la aceste întrebări despre cloacă dar
astăzi îţi poate răspunde oricine: CLOACA este o creaţie
artificială de partid politic, care pune mâna pe bugetul unui stat la
început de mandat iar la sfârşitul acestuia, alegătorii se aleg cu un
mare… rahat.
N-a
fost întotdeauna aşa şi nici nu trebuia să se întâmple astfel
decât în dictaturile din jurul Mediteranei. Dar în
România, a existat un geniu, aidoma lui Brâncuşi şi lui Wim Delvoye, care n-a fost prins
când a furat voturi şi care i-a adunat în jurul lui pe toţi
ceilalţi hoţi şi trădători ai altor partide. O
dată maşinăria construită de şapte servicii secrete,
ce mănâncă 8% din PIB-ul României, a dracului să fie ea
dacă se strică! Şi condiţii inginereşti n-are
dacă se dă cercetării noastre ştiinţifice doar 0,089%
din PIB şi e construită de o adunătură de oportunişti
neşcoliţi.
Problema
care se pune „e alta”, vorba lor. Ce facem, lăsăm pe belgieni
să-şi revendice CLOACA ca fiind invenţie proprie sau pârlitului
de Wim Delvoye îi tragem un
proces în instanţele europene pentru că a furat ideea produsului
final, excrementul, din România?
Eu zic
că vom câştiga la sigur! În primul rând, pentru că, CLOACA este
evident un cuvânt românesc. Nu e comună sau primărie care să
n-aibă o cloacă. Nu mai vorbesc pe la oraşe, unde cloaca
pieţelor, cloaca imobiliară şi cea instituţională se
formează imediat după alegeri.
În al
doilea rând şi la o adică, belgienii nici n-au nevoie de excremente.
Mai ales la Anvers. Când am fost la expoziţia de
nave cu pânze, pe chei existau pe puţin 300 de toalete ecologice.
Chimicale, pe care numai ei le ştiu, converteau rapid totul într-un praf
ce se prelucra într-un crematoriu modern. Deci, nici gând de „moţaţi”
pe lângă sindrofiile lor publice, pe când la noi, în jurul bâlciurilor
şi de-a lungul şoselelor care duc acolo, e plin! Vorba moldoveanului:
„când vrei să-ţi repari maşina la marginea drumului, ai
grijă să nu calci pe dânsul!”
Deci,
lucru cert: instanţele europene ne-ar da dreptate. Mai ales că, în
ultimul an, salariile s-au micşorat, pensiile au fost impozitate,
preţurile au crescut iar dacă lumea nu-şi mai permite să
consume, de unde excremente?
Vedeţi
cât de bine lucrează cloaca de la noi? Toată ziua cloaca
mioritică ne spune, prin mass-media, că modernizează statul
român şi noi nu-i credem…
Ia
să se termine belgienii cu pretenţiile lor: CLOACA e 100%
invenţie, şi mai ales artă, românească. Mai exact, înaltă
artă românească!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Publicaţiile ARP
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro
