Făuritorii
României maneliste. Majoritatea dintre ei sunt spioni ai serviciilor secrete
străine.
PARDOXUL
SMARANDACHE
La
douăzeci de ani de la evenimentele din 1989, apocalipsa poporului român
este în momentul ei culminant. Dacă Japonia restaură puterea
imperială în epoca Meiji (1867-1921) si ajunse să treacă în
numai cincizeci şi patru de ani de la feudalism la un stat capitalist cu o
puternică dezvoltare a economiei, un partid băsescian de
trădători, balastul altor partide, reuşi să facă din
România, în numai patru ani, un stat feudal al Europei de la începutul
mileniului al III-lea.
Sub
preşedintele ei cu nume predestinat Băsescu, autodeclarat de la bun
început jucător cu ţara, ne-am întors în urmă cu şapte
secole după o epurare fără precedent, executată de vechii
securişti ai lui Ceauşescu scoşi de la naftalină. Aşa
cum mereu am spus, voievodatul băsescian cu gaşca lui boierească
dată mereu jos de popor, parcă e veşnic. Guvernele de boci îndepărtate democratic revin de
fiecare dată la putere prin manevrele malefice ale
băsescianului. De la prima
până la a cincia serie de boci s-au înlocuit frenetic toţi
specialiştii din ministere, lăsând România pe seama unor marionete de
moment. Cunoscuţii, rudele şi cumetrii drăculeanului şi ai
mascotei Boc, sunt puse în funcţii înalte. S-a ajuns până acolo
încât, în sectorul energetic sunt cocoţaţi directori analfabeţi,
care habar n-au câţi waţi are megawatul. Toate acestea, ne fac
să ne reamintim zilnic, nu numai de „iepoca” lui Ceauşescu ci de
vremurile voievodatelor medievale.
Rezultat
firesc al vieţii reale băsesciene, reînvie coada pentru
făină de la „ punctele de ajutoar pentru săraci”. Se
cumpără „tacâmuri de pui”, „ţoale refuzate la export”, conserve,
zacuscă, pâine neagră, halva şi „mâncare de fasole” exact ca pe
vremea lui Ceauşescu. În cârciumi se bea ţuică ordinară
şi se spun bancuri cu Băse, coana Elena, piticul Boc şi ciracii
lui ajunşi miniştri cu diplome de facultăţi particulare,
practic cumpărate de prin ţări străine de la
chioşcurile de antichităţi.
Miniştri
cu doar unsprezece clase echivalate în România sau miniştri cu examenul de
bacalaureat luat la vârsta de douăzeci şi şapte de ani, un prim
ministru cu diplomă în drept constituţional căruia i s-au
declarat legile şi Hotărările guvernului anticonstituţionale
de către Curtea Constituţională a României, fac deliciul
poporului.
Când
vine vorba de gaşca hoţului de Băsescu poporul se amuză:
“Care este diferenţa dintre
Băsescu şi un hoţ"?
"Diferenţa dintre Băsescu
şi un hoţ este că pe primul l-am ales eu, în timp ce al
doilea mă alege el pe mine. Am nimerit-o?".
"Eşti un geniu tataie!
Eşti singurul care a reuşit să găsească o
diferenţă între cei doi".
Reţeaua
Internet e plină de bancuri, SMS-uri, pps-uri, bloguri cu parafraze ale
unor dialoguri celebre, poezii, cugetări, manele şi muzică de
tip KK-MaKa: „Bugetul e în
găleată/Iar ţara-i cufundată/Ne-ntrebăm de ce e,
e/Criza asta e, e, e,/ Mult mai rea aici la noi/Cu Udrea din Pleşcoi… S-au
tăiat salariile/caca-maca viaţa e/Fără bani n-ai ce să
faci/Ne mutăm iar în copaci/Suntem ca maimuţele/Caca-maca
e,e,e,/Creşte şi inflaţia/Exact ca în Africa…„
Bagă
tare neamule…Clic aici pentru Imnul Crizei: fişier audio wma, 281 kb, videoclip fisier 3gp, 3,1
Mb, pentru incarcare pe telefoane mobile.
E jale
mare prin buzunare, sună cântecul, amintindu-ne încă o dată
dacă mai era cazul, că de jale are bietul român parte, de la
viersurile Mioriţei la viersurile lui Eminescu, de la şedinţele
lui Ceauşescu la ieşirile pe ecran ale lui Băsescu.
Nimic
nu s-a schimbat. Doar cântecul de jale s-a metamorfozat în
băşcălia de jale la Divertis, confirmând invocatul nostru geniu
mioritic. In mahalale răsar peste noapte manelele de jale confirmând
şi ele că un fenomen extraordinar se petrece în rândul maselor
populare în vremuri de cumpănă: apare spontan folclorul, absurdul se
metamorfozează în umor, neobrăzarea şi demagogia se prefac în băşcălie.
Oricâte cuvinte meşteşugite şi-ar alege jurnaliştii şi
scriitorii, încă nu s-a născut scriitorul care ar putea descrie exact
ceea ce se petrece azi cu ţara condusă de bocii marelui malefic.
Iată că în compensaţie la absenţa literaturii, apare un folclor
de tip nou, o muzică de tip nou, un teatru popular de cârciumă, glume
lansate în autobuz, în tramvai sau în staţiile de metrou. Fenomenele
literare în adormire, curentele literare spontane din vremea lui
Ceauşescu, încep să fie scoase din nou la vedere. Create atunci
şi transmise prin viu grai în afara presei proletcultiste, astăzi
poporul are mult mai multe mijloace de exprimare şi totodată de
răspândire, datorită reţelei Internet. Apar situri personale,
jurnale personale zilnice – aşa zisele bloguri – reviste on line noi.
De
partea puterii, prolifică in draci pata-pleşi, pletoşi
cărtăreşti, refugiaţi tismăneni, turcişti cu
bile, abrameşti şi pore guralive. Această faună
literară reprezină echivalentul bandei politice băsesciene în
literatură. Creată de marele malefic cotrocean prin avansarea unora în funcţia de consilier
prezidenţial sau şefi ai Institutelor Culturale Române plantate din
Bucureşti până în Patagonia, literaţii, criticii literari ai
puterii se întrec în a-şi apăra teritoriul ca maidanezii lui
Băse: pişându-se din loc în loc pe poporul român şi pe opera sa.
Să
luăm un exemplu concludent din fieful de la Craiova al prim-marinarului.
In articolul “Alex Ştefănescu
şi totalitarismul care se instalează în România” apărut în
revista craioveană “Constelaţii diamantine”, anul I, nr. 1,
septembrie 2010, scris de Florentin Smarandache, acesta, spre final, în
pledoaria sa că paradoxismul există, povesteşte un fapt real: un
e-mail primit în luna iulie 2010, care reflecta exact starea de lucruri din
România.
„De ce n-ar exista paradoxismul?”
întreabă autorul pe criticul său, „fiindcă nu vrea el, sau
fiindcă deranjează noua putere?” Şi continuă: „Ei bine,
uite că paradoxismul există chiar în folclor: independent de mine
şi de găunoşenia domniei sale. O să critice acum şi
poporul: cum de-a îndrăznit să scrie aşa ceva? Lucrarea era
intitulată „România este o ţară de poveste. O ţară în
care nimic nu este ceea ce pare a fi. Credeţi-ne pe cuvânt!”
La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând;
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind
reduse;
- Medicamentele gratuite trebuie
cumpărate;
- La robinet, apa caldă curge
rece, iar apa potabilă nu e bună de băut;
- Trăim în frig plătind tot
mai multă căldură;
- Plătim asistenţa
medicală gratuită;
- Avem un preşedinte care spune
mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o
minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea
„românul” fără să-l întrebe niciodată;
- Banii ţării sunt tot mai
putini şi avem tot mai mulţi miliardari;
- Poporul primeşte tot mai mult
iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi;
- Trăim într-o ţară
liberă, aflată sub ocupaţie străină;
- Suntem suverani, dar ne închinăm
la două Porţi;
- Avem democraţie, dar alegerile
sunt fraudate;
- Dezvoltăm cultura, dar
denigrăm scriitorii clasici în frunte cu poetul naţional;
- Trecutul nostru este important, de
aceea desfiinţăm toate personalităţile istorice;
- Limba noastră-i o comoară,
şi de aceea o îmburuienăm cu cuvinte străine nenecesare;
- Plătim elemente halogene ca
să ne persifleze pe noi şi ţara;
- Cel mai performant guvern ales de
parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru
incompetenţă;
- Fiecare ministru jură azi, cu
mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi
porneşte un program menit să-l distrugă;
- Salariile profesorilor au crescut cu
50%, prin reducerea cu 15%;
- Într-un singur an au fost create 200
000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a
crescut cu 300 000;
- Este garantată libertatea de
exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale
de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul;
- Libertatea presei este sfântă,
de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare „antiguvernamentale”;
- S-a redus cu peste 60% numărul
taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi
impozite;
- S-au desfiinţat peste 100
agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului
angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%;
- Cabinetul premierului a fost
micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de
consilieri personali ai primului-ministru;
- Constituţia este respectată
de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub
îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept
constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi
preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt
cele care nemulţumesc pe toată lumea;
- Avem şi o instituţie
denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a
obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor,
fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără
nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa;
- Deşi 60% din alegătorii cu
drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul,
adevăratul şef al statului a fost desemnat de „flacăra violet”;
- O campanie electorală de câteva
sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci
milioane;
- Am fost o ţară
fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei
prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat;
- Împrumuturile externe
împovărătoare, menite să scoată ţara din criză,
adâncesc şi mai grav criza;
- Avem o armată tot mai
puternică cu o dotare tot mai precară;
- Am intrat în Uniunea Europeană,
trăim mai bine dar o ducem de două ori mai prost;
- Speranţa de viaţă este
tot mai mare prin creşterea fără precedent a
mortalităţii;
- Şcoala este gratuită pentru
toţi copiii, plătindu-se taxe şcolare tot mai mari;
- Pentru copiii preşcolari s-au
înfiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a
numărului celor existente;
- Analfabeţii nu numai că pot
citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin
permisul de conducere;
- Turismul a cunoscut o creştere
nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor
cu peste 50% faţă de anul precedent;
- S-au luat măsuri hotărâte
de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de
întreprinderi lunar;
- Deşi, prin străduinţa
guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare
cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi;
- Agricultura noastră poate
hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea
zilnică a românului este adusă din alte ţări;
- Petrolul produs de noi este cel mai
ieftin din lume. Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare
din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel;
- Construim în fiecare an sute de
kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai
puţine;
- Gropile din carosabil devin tot mai
numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt;
- Oricare altă ţară cu
atâtea minuni adunate laolaltă ar fi dispărut demult. Noi
existăm!
Mai sunt şi alte minuni în
ţara asta. În România, minunile nu se sfârşesc niciodată!
Şi asta fiindcă şi noi,
românii, suntem un popor de poveste. Alegem de douăzeci de ani
conducătorii cei mai capabili de basme!”
Florentin Smarandache nu este un fitecine
dacă este atacat de neo-proletcultiştii cu diplomă de
literaţi. Ştiu ei ce ştiu! Lumea internauţilor de pe web e
scormonitoare… Într-o zi o să afle că Florin Smarandache acesta este
mai literat decât toţi literaţii găştii manolesciene
primiţi în Uniunea Scriitorilor din România cu trei cărţi de haiku ca
operă literară. O să se afle că matematicianul Florin
Smarandache nu este numai o somitate în domeniu, autor al funcţiei
Smarandache în „Teoria numerelor” ci şi un cunoscut scriitor, care a
depăşit de mult moda haiku primind numeroase premii literare în
ţară şi în străinătate, râvnite chiar de cei care-l
critică.
Fugit
pe timpul regimului totalitar în Turcia, în anul 1988, acum inginer de
cercetare la Calculatoare Honeywell Corporation Inc în Phoenix, Arizona, unde
locuieste cu familia sa, Florentin Smarandache a cutremurat gaşca
literaţilor lipiţi de puterea politică, creând un nou curent
literar „Paradoxismul”. Paradoxismul - paradox+ism, teoria şi practica de
folosire excesiva a paradoxurilor în creaţie - a pornit ca un protest
anti-totalitar împotriva unei societăţi închise, România anilor 1980,
unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup pentru care
doar ideile proprii contau. Ceilalţi, nu puteau publica aproape nimic ca
şi acum. Mie mi-au trebuit patru ani ca să găsesc până la
urmă un cleric inimos, dintr-o comună de la ţară, care
să-mi tipărească studiul privind viaţa sfântului Nicodim de
la Tismana.
Bani ar
fi, pentru că gaşca băsesciană îşi face prin biserici
cruci mari electorale şi bagă în cutiile milei ale episcopiilor, bani
căcălău furaţi de la popor întru realegere prin cuvânt greu
pentru enoriaşi, de la Prea Inaltul.
Îţi
pui întrebarea: cum să nu reînvie paradoxismul astăzi dacă în
jur avem parte numai de paradoxuri?
Profesorii
de matematică scriu literatură, universitarii mătură aleile
de la Cotroceni de caschete de poliţişti, armata arde în
piaţă portretul marelui conducător, monahiile fac turism
ecumenic cu martori de-ai lui Iehova cazaţi în noile hoteluri ale
mânăstirilor iar scriitorul Florentin Smarandache publică majoritatea
lucrărilor sale peste hotare, în engleză, franceză,
spaniolă sau portugheză.
Iată
cum viaţa reală în România se trăieşte sub semnul
paradoxului Smarandache.
Românii
parcă nu mai sunt locuitori în România. Au doar locuinţa în România,
ducându-şi veacul prin Spania, Italia, Franţa, Belgia, Germania,
Canada, Statele Unite ale Americii, Turcia, India, Japonia, Australia, Maroc
şi câte or mai fi.
La
„Mitingul moţiunii” din 27 octombrie 2010 o profesoară zicea:
„- De
ce să plecăm noi toţi peste hotare dacă ei nu sunt în stare
să conducă ţara? Mai bine să plece ei!”
Păi
nu se poate doamnă! Acestea sunt paradoxurile lui Smarandache în România
iar cu matematica nu te pui!
Prof. Nicolae N. Tomoniu, 28 oct. 2010
Articol scris pentru revista Publicaţiile ARP
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro