Ohanesian: prea tânăr pentru un război atât de
mare
Tăuraşii marilor oligarhii mondiale
Atunci când mi s-a propus publicarea
la editura online a unor fragmente din cartea „Puterea din umbră” a lui
Ovidiu Eduard Ohanesian, în ciuda notorietăţii extraordinare a
jurnalistului, care se trezise peste noapte ciolan de ros pentru o haită
de lupi, aventura lui cumplită nu mă mai impresiona. Nu mă mai
impresiona pentru că ea se înscria într-un
şir lung de evenimente şocante de care, din nefericire, poporul
român avu parte timp de două decenii. Şi totuşi cartea trebuie
citită pentru a nu uita că, în România, spionii şi marionetele
se reprofilară şi proliferară de îndată ce Ceauşescu
căzu victima marilor scenarii şi diversiuni de scară
mondială care se coc în permanenţă în capetele unchiului Sam,
coanei Europa şi în ţeasta ursului încă sovietic de la Moscova,
pentru a face din mapamond un ţarc de popoare bine dresate care cântă
la comandă.
În ciuda aparenţelor de
ţară liberă şi democratică, printre popoarele cele mai
„dresate” ale lumii gata oricând să cânte la semnul puterii, poporul român
deţine un loc fruntaş trăgându-i-se obedienţa încă din
vremurile totalitarismului. El priveşte acum năuc şi
nepăsător la tot ce se întâmplă pentru că i s-a inoculat
mereu subliminal pe toate căile mass-media, zi de zi, minut de minut,
conduita lui viitoare relativ la cei care-l conduc. Adică la „puterea din
umbră”, sintagmă bine găsită de „Oha”, răpitul din
Irak, pentru spionii Securităţii ceauşiste reşapaţi
şi stăpânii lor marionete politice ale capitalului mondial ce învârt
soarta popoarelor pe un deget aidoma cheilor de la maşină.
Şi la fel ca ciobanul mioritic
care-şi acceptă soarta ca pe o fatalitate, privim cu toţii ca
paralizaţi la această „putere din umbră” care ne
copleşeşte. Oha nu lansează doar o carte prin această sintagmă
ci şi o perspectivă aparte de a privi o stare anormală de fapt.
El ne spune că fenomenul puterii din umbră există şi
că a venit vremea combaterii lui într-un mod mai hotărât decât cel de
până acum. Dezvăluind diversiunile puse la cale de putere prin
mijloace abuzive ajungându-se chiar şi până la subordonarea
securităţii statului şi a justiţiei în folos propriu,
Ohanesian ne îndeamnă la selecţia atentă a informaţiilor
care ne parvin pe diverse căi şi cizelarea urgentă a propriilor
opinii. Putem face asta citindu-l pe Ohanesian dar şi pe alţii ca el,
care plecând de la investigaţii independente, au creat deja în spontanul
maselor o atitudine dură faţă de putere, jurnalistul devenind un
semănător de opinie care merită a fi publicat şi
popularizat.
Ohanesian lansează cartea lui
în preajma alegerilor prezidenţiale şi euro-parlamentare. Primul pas
al poporului român intrat iar în marasm ca în vremurile împuşcatului,
trebuie să fie reacţia contra diversiunilor menite ca poporul să
voteze iar cu o putere mereu mai mincinoasă şi mai hoaţă pe
faţă, culmea, prin legi. Prin conduita lui, poporul va trebui
să-i arunce demagogului venit în poarta lui la cerşit de voturi un
hai-sictir clar, fără echivoc. El trebuie să arate „puterii din
umbră” că vremea fluturaşului, calendarului şi berii
electorale a trecut şi nu-l mai impresionează decât acele lucruri
care nu sunt cadouri cumpărate tot din banii lui. A venit vremea oamenilor
cinstiţi, neimplicaţi în afaceri, e vremea idealiştilor care
ţin la naţiunea lor din principiu, respingând snobismul copierii
modelelor străine, pentru că străinătatea ne-a
copleşit ţara şi nu ne-o mai recunoaştem ca fiind a
noastră.
De aceea alegătorul trebuie
să arate clar cerşitorilor de voturi, că el ştie bine ce i
se întâmplă, că ştie bine că puterea actuală este în
cârdăşie cu mânuitorii capitalului mondial de îndată ce va fi
pus să plătească în următorii ani, tot din banii lui,
împrumuturile luate de această putere politică în numele poporului.
Acest scenariu mizerabil al
tăuraşilor marii oligarhii mondiale care pasc România în
nesimţire, se întâmplă pentru a doua oară în România
postdecembristă. Acum însă, votantul trebuie să le spună în
faţă marionetelor româneşti şcolite de CIA sau mituite de
către FMI sau Banca Mondială, că joacă scenarii de nivel
mondial şi că el este conştient de acest lucru. Românii care
studiază atent spectrul politic n-au uitat că tot actualii
conducători au mai făcut praf ţara odată. N-au uitat nici
de aşa zisa „tranziţie” de atunci şi nici de aceea „privatizare”
despre care românii au avut destul timp să-i afle adevăratul nume:
furt oficializat prin lege.
Iată ce reaminteam eu în aprilie 2007 în
articolul „Războiul marilor oligarhii”: „Strategia de
„asistenţă” a Grupului Băncii Mondiale pentru România era
clară şi americanii o spuneau pe şleau: "Scenariul de
asistenţă maximă, 995 milioane dolari, în perioada 2002-2004, va
fi determinat de progresul României în crearea unui mediu macroeconomic ce va
duce la inflaţie scăzută şi la un ritm de creştere
economică susţinut, precum şi într-o serie de domenii cheie în
politică; încheierea privatizărilor şi realizarea planului
iniţiat prin PSAL 1, iniţierea procesului de privatizare şi a
măsurilor necesare pentru un anumit număr de întreprinderi de stat
rămase, convenirea unui plan şi a unui calendar de reducere a
arieratelor în sectorul energetic, convenirea irevocabilă asupra metodei şi
calendarului de privatizare a B.C.R. şi C.E.C.,
îmbunătăţirea cadrului legislativ de supraveghere din sectorul
financiar, convenirea unui proces de elaborare a unei strategii
anticorupţie şi aprobarea legislaţiei de asistenţă
socială convenită"
Ce nu înţelesese
preşedintele-coordonator Băsescu şi echipa sa constituită
în Comitetul de coordonare a implementării
PSAL2 din care mai făceau parte şi Valeriu Stoica, ministrul
Justiţiei, Decebal Traian Remes, ministrul Finanţelor Radu Berceanu,
ministrul Industriei si Comerţului?
Nu înţelesese un lucru
esenţial. Banca Mondială pe lângă faptul ca acţiona
practic, mai analiza şi informaţiile esenţiale
desfăşurării programului FMI. Banca sprijinea ceva concret
şi de mare preţ: programul de privatizare al Guvernului României prin
intermediul programului PSAL 2, incluzând obiective si termene pentru
privatizarea societăţilor comerciale de stat şi a
instituţiilor financiare. Adică avuţia României.
Marinarul Băsescu care dormea
în voie la cârmă, s-a trezit abia atunci când Banca Mondială
identifica pachete de societăţi din cadrul cărora un număr
minim de societăţi era selectat pentru privatizarea caz cu caz si
pentru restructurare. Dar cea mai mare mană cerească pentru Băsescu
a fost atunci când Banca Mondială identificase întreprinderi concrete, cum
ar fi Alro, Alprom si Petrom. Cheia succesului lui în ridicarea pe podiumul cel
mai înalt din România, visul oricărui român de a deveni un nou
Ceauşescu cu renume mondial, putea să depindă de acest program
şi acordul cu Banca Mondială privitor la strategiile de privatizare a
acestor entităţi. România
putea fi sfârtecată în linişte! Presa vândută deja ameţea
poporul vorbind de adoptarea ulterioara a unui proces de licitaţie „clar,
deschis si transparent”, folosind serviciile „consultanţilor de
investiţii calificaţi”, intr-o „manieră consecventă cu
politica Bancii Mondiale!”
Timpul trecu şi vremea când
viţeluşii româneşti ai lui Năstase trebuiau
înţărcaţi de la suptul economiei româneşti se apropia de
sfârşit. Se pregăteau la supt tăuraşii Băncii Mondiale
prin tripletul Basescu-Stolojan-Stoica.
Dar de unde apare în această
ecuaţie şi hoţomanul de Stoica? Răspunsul e mintea
găinii! Pentru Băsescu fusese simplu să-i fure scaunul şi
partidul PD lui Petre Roman. Dar Stolojan, mai nepriceput, fu nevoit să-i
promită o ţâţă de supt şi lui Stoica, acesta
păstorind PNL-ul.
Aşadar, cu Stolojan în fruntea
PNL şi Băsescu în fruntea PD naşterea Alianţei DA nu crea
probleme. Problema venea din altă parte: taciturnul Stolojan propus
preşedinte al României, nu prea avea mari şanse în faţa
voiosului şi guralivului Năstase. Băsescu gândi că ar avea
mai multe şanse el. Iar dacă Alro i-ar reveni lui Stolojan
adăugând promisiunea fotoliului de prim ministru, ba având pe lângă
toate astea şi sprijinul masiv al nemţilor de la OMV, Palatul
Cotroceni ar fi fost ca şi cucerit!
Rocada fu simplă. Basescu fu
nevoit să-i scape câteva lacrimi impresionante iar Stolojan, chipurile
bonav, îşi petrecu cele mai frumoase zile ale vieţii sale in cabanele
OMV din Alpii Bavarezi creând viitoare scenarii.”
Am reluat acel scenariu pentru
că şablonul de atunci, cârdăşia cu FMI şi Banca
Mondială, se aplică din nou foarte bine astăzi de aceiaşi
indivizi. Coincidenţă? Invocând criza mondială, actorii de ieri
ai distrugerii capitalului românesc în favoarea celui mondial, au urcat iar pe
scenă pentru a-şi împlini misiunea lor diavolească alături
de corifeii lumii. Au vândut ţara şi au creat scenarii de tipul
„răpirilor irakiene” pentru
a-şi câştiga notorietate şi încredere.
În povestea răpirii din Irak,
Oha este un băiat de treabă! A trecut prin atâtea evenimente
dramatice şi cu toate că a aflat o serie întreagă de dedesubturi
ale serviciilor secrete şi ale marinarului marionetă pus în fruntea
României pentru a face jocurile unchiului Sam, el nu dă drumul acestor
informaţii esenţiale brusc ci treptat de-a lungul textelor
cărţilor sale, noi urmând să tragem concluzia. Pentru că
îşi dă seama că oricând poate repeta istoria punerii lui între
patru ziduri strâmte ale unei celule de puşcărie. Cele aproape
două luni de coşmar în Irak ar fi fost suficiente pentru a-l face mut
de acum în cincizeci de ani şi cu toate astea, din cartea „Puterea din
umbră” a lui Ohanesian putem afla adevărul.
Eu am extras acest adevăr în
câteva idei esenţiale citind capitolele I, V şi VIII ale
cărţii.
- la sfârşitul anilor ’80,
securiştii Isac Adrian, Marin Antonescu, Silvian Ionescu şi Traian
Băsescu activau la Anvers. În anii aceia, Anvers era şi centrul
mondial al comerţului cu diamante industriale. România era pe locul trei
în lume privind producţia de diamante sintetice, exporta componente
electronice în Japonia şi armament în Orientul Mijlociu;
- ajuns la putere şi sprijinit
de capitalul mondial, Traian Băsescu a preluat fără sfială
securiştii care au luptat împotriva structurilor euroatlantice, i-a
promovat la conducerea SIE şi îi foloseşte în continuare. Grupul
„Anvers” a fost extins cu alţi
ofiţeri DIE, printre care Silviu Predoiu, Vasile Sarcă, Marcel
Alexandru, Nicolae Vintilescu, Grigore Istrate. Acest lucru n-ar fi fost
posibil fără complicitatea lui Valeriu Stoica, ajuns ministru de
justiţie tocmai pentru a face posibilă acoperirea grupului „Anvers”
prin invocarea „continuităţii în asigurarea securităţii ţării”.
- Băsescu l-a însărcinat
cu organizarea “eliberării” ostaticilor din Irak pe Adrian Isac, el fiind direct
responsabil şi pentru accederea la conducerea Direcţiei Generale de
Securitate Internă a generalului Silviu Predoiu. Sub presiunea
dezvăluirilor din presă, Traian Băsescu l-a trecut în planul
doi;
- Vasile Sarcă va rămâne
celebru mai degrabă pentru afacerea răpirii jurnaliştilor
români, când serviciile secrete au regizat cu atât talent, fuga teroristului
numărul 1 din România, Omar Hayssam deşi misiunea lui principală
împreună cu Predoiu a fost ascunderea, ţinerea sub obroc a dosarului
fierbinte căutat de ziarişti incomozi, stârniţi de fostul
preşedinte Constantinescu pentru a dezgropa trecutul în Securitate al lui
Băsescu;
- având vechi amici bine
plasaţi în posturi cheie şi mai ales la arhive, lui Băsescu i-a
fost uşor a-şi îngropa duşmanii politici şi el nu s-a dat
în lături de la a şantaja pe foştii prieteni ai premierului
Năstase, folosindu-se de ei pentru accederea la putere;
- odată ajuns la putere,
Băsescu împreună cu autorităţile române care-i sunt
complice, au realizat cea mai mare muşamalizare a unui dosar de terorism
internaţional. Mohammad Munaf a fost adus în Ambasada României din Irak
odată cu jurnaliştii români eliberaţi, apoi a fost predat de pe
pământ românesc armatei americane;
- Preşedintele Traian
Băsescu s-a folosit în mod clar de această afacere, în scopuri
electorale şi pentru creşterea popularităţii. De aceea
ascunde în continuare adevărul şi pe ceilalţi vinovaţi,
fiind oficialul care a clasificat actele cu adevărul răpirii pentru
50 de ani. Este omul care a negat faptul că ofiţerii SIE l-au predat
sub ochii noştri pe Mohamad Munaf, martorul cheie în proces, americanilor.
Cei care au o logică suficient
de profundă, îşi dau seama de cumplita realitate a adevărurilor
lui Ohanesian: americanii ştiu bine că România este implicată în
dedesubturile statului Irakian încă din vremea lui Ceaşcă.
Să avem noi bani câte ţevi de tun, tancuri şi rachete a
cărat marinarul în Irak în cârdăşie cu cei care au aranjat
„răpirea din Irak”. Ei sunt prietenii lui de cârciumă cărora
le-a lăsat „meseria” contrabandei cu armament, pentru a avea timp ca el
să se ocupe de politică!
Iar atuul pentru tupeul marinarului
în diversiunea irakiană este limpede de ghicit: americanii nu pot
lăsa ca adevărul să iasă la iveală. Ar însemna pentru
ei, mai întâi de a-şi pierde pionul forte român şcolit de CIA la
Anvers, apoi a lovi în contrabandistul Băsescu care ştie bine că
armele irakiene de distrugere în masă erau şi ele în fond, tot
contrabandă dar americană. E musai deci ca el să
rămână un umil al americanilor la cârma acţiunilor României. De
aceea trebuie susţinut prin toate mijloacele şi în
consecinţă americanii îi dau „liber” scenariului lui!
Iată deci motivele pe care le
bănuim că stau la baza răpirii jurnaliştilor: pentru ca
interesele americanilor în Orientul Mijlociu să aibă continuitate,
era obligatoriu ca marioneta lor de la Bucureşti să
supravieţuiască la cârma României cel puţin două mandate.
Dar imaginea marinarului beţiv ajuns la cârma ţării şi care
bea la cârciumă cu Gigi Becali cutremurase România. Trebuia urgent
lansată o bombă mediatică de efect: eliberarea unor ostatici din
Irak. Era bomba care ar fi dat şefului statului un credit nelimitat!
Afacerea trebuia pusă urgent la cale cu serviciile secrete şi vechii
lui prieteni irakieni de contrabandă cu armament. Interesele capitalului
mondial se impuneau urgent salvate cu orice preţ iar imaginea României, ca
partener de strategie americană în Orientul Mijlociu, trebuia
întărită.
Asta este concluzia la care am ajuns
eu şi mulţi alţii care citesc cărţile de
investigaţie tip Oha, care citesc pe ales presa şi vorbesc pe
forumuri cu cine trebuie. O evreică, chiar m-a apostrofat: „- Dragă,
tu nu înţelegi că Orientul Mijlociu e un cazan cu pulbere iar
americanii au interes să fie linişte din Mediterana până în
Afganistan? E un interes strategic util lumii întregi şi suntem şi
noi românii parte acolo pentru că ne avantajează? Să tăcem
deci!”
Revenind la Ohanesian, poate că
şi el al trebui să tacă. În primul rând pentru că e în joc
propria-i viaţă. Şi spre deosebire de cei care au „mirosit”
strategia mondială şi vorbesc liber despre ea, pentru Oha nu poate
exista un compromis între supravieţuire şi adevăr.
Poate că ar trebui să tac
şi eu. Şi să nu-mi bag degetul în cazanul de pulbere arab, cum
spun evreii! Dar într-o seară de martie 2009, doi reporteri i-au luat un
interviu marinarului la Cotroceni. La un moment dat, camera de luat vederi l-a
vizat pe şeful statului într-un plin plan ce prindea orice detaliu şi
am fost şocat! Capul şefului statului român era cuprins de delirium
tremens! În aşteptarea jurnaliştilor nu băuse nimic în aceea
seară iar capul şi mâinile îi intraseră în trepidaţii din
cauza abstinenţei.
Asta este explicaţia cea mai
simplă însă ar fi grav dacă d-lui Băsescu i-ar tremura
capul şi mâinile din cauza unei boli. Extrem de grav ar fi dacă pe preşedinte
ţării l-ar fi apucat tremuriciul de frică să nu fie cumva deconspirată
misiunea găştii lui de marionetă a capitalului mondial.
Oricum ar fi, dacă doi
ziarişti l-au făcut pe Băsescu să tremure, e grav!
În această cumplită
realitate, oricât ar trebui să tăcem pentru binele omenirii, pentru
binele ţării noastre trebuie să găsim urgent alţi
tăuraşi la cârmă. Tăuraşii actuali ai marii oligarhii
mondiale păscură şi băură România destul!
Prof. Nicolae N. Tomoniu, aprilie 2009,
cu ocazia apariţiei la Editura
Junimea a cărţii
„Puterea din umbră” de Ovidiu Eduard
Ohanesian
Citiţi alt articol legat de temă.
Eduard Ovidiu Ohanesian - „Un
jurnalist de investigaţii incomode,
Autorul
abordează următoarele teme:
- Prezentarea activităţii ca ziarist de opinii
separate
- PROCESUL RUSINII - MUSAMALIZAREA
- Ohanesian - adevaratele motive ale deplasarii la Bagdad
- Ovidiu Ohanesian - biografie
