După
modelul lui Cătălin Avramescu, al lui HRP
şi al altor pupincurişti
marca Pata-Pleşu,
Cristoiu aşeaptă
în anul 2010, mălai de Cotroceni
DOBITOCU’
DE CRISTOIU
Sau cum să
ajungi involuntar în slujba vânzătorilor de ţară
Reacţia
mea de dezgust „Dobitocu’ de Cristoiu!”
mi-a scăpat instantaneu, aproape ca un strigăt ţâşnit
dintr-o galerie fanatică de pe stadioanele actuale. Mi s-a spulberat atunci o iluzie şi
merită să scriu despre asta. Dar s-o luăm sistematic, pentru
că nu e o istorie singulară ci una care cuprinde breasla
jurnalistică aidoma gripei porcine: numai câţiva au simptomele la
vedere.
După
multe tâmpenii făcute în lumea jurnalisticii, Cristoiu
se jurase să nu mai scrie. Îşi luase ochelarii şi vesta şi
se pedepsise singur să-şi ducă crucea prin bibliotecile
capitalei. Acolo învăţă însă două lucruri. Primul, care
e şi cel mai important, când te-apuci să scrii, este să
dezvălui cititorului sursa care a stat la baza informaţiei pe care o
dai. Cu alte cuvinte să ai, „- Dovada!”, vorba lui Ceauşeasca. Al
doilea lucru de efect în jurnalism, este opusul primului. Să tragi o
minciună atât de sfruntată încât ea să intre imediat în
spontanul maselor ca o bârfă de prim rang. Iremediabil, aceasta se va
întinde apoi ca râia iar adevărul va putea fi probat peste ani şi
ani.
Simţind
că a găsit piatra filozofală a jurnalismului, Cristoiu se întoarse la scrieri după modelul
cursurilor universitare care cer, fie să ataşezi o bogată
bibliografie la final, fie să probezi spusele prin note de subsol.
Ajunsese atât de meticulos încât, când Cristoiu
afirma că evreii l-au trimis la moarte pe Hristos, punea alături
şi Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, un
contemporan şi apropiat al lui Pilat. Atunci fu
şi prima mea apreciere a lui ca bun jurnalist. Care ţinu până
când Cristoiu închise ochii la diversiunea lui Neagu Djuvara, cu Negru Vodă
cuman. Ştia prea bine că găselniţa lui Neagu
Djuvara este o bombă de presa „á la Codul lui Da
Vinci” dar tăcând, m-am întrebat de ce. Am şi scris atunci articolul
„De ce nu se
bagă Cristoiu?” însă răspunsul tot
nu-l găsisem, bănuind eu pe atunci că ar fi ceva de genul „corb
la corb nu-şi scoate ochii”.
Chiar
aşa! Dobitocu’
de Cristoiu foloseşte el însuşi bombe
diversioniste pentru ca să-şi ajungă scopul. Modelul a fost cât
se poate de evident în campania prezidenţială din anul 2009. Profitând
de recâştigarea prestigiului lui de jurnalist, Cristoiu
făcu echilibristică de tip securist între campania probăsesciană şi antibăsesciană
până când, simţind că nu-şi va putea duce strategia
până la capăt, o şterse iepureşte din echipa lui Gâdea de la postul TV Antena 3, pentru a nu fi luat drept adversar fanatic
al lui Băsescu. Motive ar fi avut destule
să rămână antibăsescian la câte
făcuse Băsescu:
-
se ştersese atât de mult la fund
cu constituţia în fiecare dimineaţă, încât lumea nici nu se mai
întreba de ce Marele Băse nu mai este al tuturor
şi nu mai este un mediator între partide aşa cum îi cerea
această constituţie;
-
îşi pusese toată gaşca boculistă şi toate serviciile secrete să
spargă PNL-ul, prin înlăturarea primului ministru Tăriceanu
şi prin crearea de diversiuni în actul de guvernare al liberalilor;
-
regrupă în jurul lui întreaga
gaşcă închegată cu ocazia acordului PSAL 2 pentru a duce pe mai
departe strategia de punere în slujba noului imperiu austriac a întregii
economii strategice româneşti[1];
-
puse întreaga infrastructură a
noului partid prezidenţial, PD-L, în slujba propriei progenituri pentru
accederea ei în Parlamentul European, deschizând prin acest exemplu personal
era dinastiilor politice în România;
-
continuase cu ajutorul lui
frate-său contrabanda cu armament în lumea arabă, filieră pe
care el însuşi o deschisese pe vremea lui Ceauşescu
la fel cum deschisese şi filiera diamantelor sintetice în zona
germană.
Aşadar,
motive pentru a rămâne antibăsescian,
alături de jurnaliştii lucizi ai ţării, ar fi avut destule Cristoiu. Scriind editorialele celui mai citit ziar din
România, „Jurnalul naţional”, el ar fi putut apăra avuţia ţării de
jaful pe care-l pregăteau noii voievozi ai imperiului austriac prin
alegerea în fruntea ţării a lui Băsescu.
Mai mult, spaţiul de emisie ca moderator la Realitatea TV i-ar fi permis
lui Cristoiu să devină un adevărat
patriot.
Acum nu
ştiu bine: a ratat Cristoiu titlul de patriot al
naţiei române, preferând postura de căţelandru al
trădătorilor de ţară, din prostie sau de dragul de a crea o
bombă diversionistă aidoma cumanismului lui
Djuvara sau a codului lui Da Vinci?
Credem
că şi una şi alta. În loc să ia atitudine împotriva
deciziei lui Băsescu de a crea prima dinastie
politică din România ce-a făcut Cristoiu? A
chemat pe Eba, favorita marelui şeic Băse, la emisiunea sa de televiziune. Culmea
penibilului! Părea un moşneag căruia scapă câte-un
pârţ la minut dar face ochi dulci şi complimente unei june bine aranjate de la casa de
modă! Chemarea la emisiune a fost
diversiunea. Prostia a fost că a şi votat pe dudia Eba în locul unora mai şcoliţi!
Dar poate
n-a fost totuşi o prostie ci o consecvenţă. Linsul dosurilor de
şefi de stat taman în campania de alegeri, este o specialitate Cristoiu, asortată cu cutume extrase din strategia
vechii cooperative ceauşiste „Ochiul şi timpanul”. Mai întâi se
dă „contra”. Scrie omul ce scrie până lumea o ia de bună: „Cristoiu e împotriva lui Iliescu”.
Sau a lui Băsescu sau mă rog a lui Constantinescu sau al cărui o mai candida în viitor,
dacă va mai fi cazul, doamne fereşte!
După
ce ajunge adoratul cititorilor, ia ghiciţi ce face nătângul de Cristoiu? (Zicem nătâng, pentru că „prostanac” e deja ocupat!) Ei bine, Cristoiu
cu două-trei săptămâni înaintea de alegerea unui
preşedinte, se dă cu acesta! „Prea îl criticau mulţi şi
mie-mi place să ţin cu cel mai… slab!”
Sanchi!
Pe cine crezi că prosteşti tu Cristoiule!
Nu s-a mai pomenit în istoria jurnalisticii româneşti un jigodism mai perfect ca la tine, asortat cu pupincurism extins în toată regiunea dorsală!
Între
timp, ţara sub talpa voievozilor noului imperiu austriac va da noul
împrumut de zeci de miliarde de euro, de la FMI, băncilor
nemţeşti sau ale altor „aliaţi strategici”. Petrolul, inclusiv
cel de sub noi, se scurge ireversibil la Petromul
imperial, Sebeşul, oraş deja austriac dirijează garniturile de
masă lemnoasă din pădurile României spre Viena
iar românilor li se dă bere austriacă cu arsenic pentru a crea dependenţă.
O altă parte a industriei e dată şi ea pe la vecini sau la
licuricii cei mari ai lui Băsescu. Scrii tu despre asta Cristoiule?
România
nu mai are nimic. Străinii fac strategia industrială a României. Guvernul
celor 14 boci doar împarte firimiturile ce se strâng din taxele cetăţenilor
României. Nu mai avem nimic, nici măcar mândrie, tinerimea e cu gândul la
plecare!
Nu mai
avem nici măcar obraz. La televiziune Tatulici
împarte medaliile celor „Zece pentru România”! România? Haide de! Sala aia e
plină de jigodii bucureştene ce aşteaptă a fi premiate. Din
dosarele aflate la parchet ale celor din primele zece rânduri, s-ar strânge cam
un mileniu de puşcărie!
Iţi
place Cristoiule ţara asta? Tu la jurnalism
eşti pe locul trei, mai pupi vreo cinci ani de dosuri şi ajungi pe
primul loc!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Epoca
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro