Culegerea ruenului din Dumbrava Tismanei
DUMBRAVA MINUNATĂ
A SÂNZIENELOR
Pădurea Dumbrava Tismanei nu
este numai locul unde atoatestăpânitorul pământului – omul –
îşi etalează sălbăticia sa iresponsabilă contra
naturii prin reprezentanţii săi din fruntea statelor care joacă
după cum cântă capitalismul distructiv de astăzi ce bântuie în
criză mapamondul. „Dumbrava
minunată” a Tismanei mai este şi dumbrava ţăranului simplu
care păstrează din preistorie obiceiurile locului, cu toate că
sunt semne că până şi acestea îi vor fi confiscate curând. Dar
de când e lumea se ştie că vara, hrana săracului o
reprezintă ciupercile iar farmacia lui ierburile de leac. Acestea
însă, nu se recoltează oricând iar cutumele ancestrale ne spun
că din toiul verii, de sânziene şi până după
Sântămăria Mare ar fi perioada cea mai potrivită.
Printre multele obiceiuri de
„sânzienelor” la Tismana este şi acela de a culege frunze tinere de ruen
din Pădurea Dumbrava. La 24 iulie în fiecare an, de la mic la mare, din
Vânăta până în Godineşti şi hăt departe peste deal la
Săuca Peştişanilor, cetele sânzâienelor cuprind mai toate
locurile răcoroase unde creşte această plantă de leac cu
puteri tămăduitoare „nemaiîntâlnite”, capabilă să
înfrângă „orice boală” şi învăluită ca nicio
plantă de leac de ritualuri obligatorii.
Astfel, frunzele proaspăt
recoltate de ruen nu se dau cadou iar ceaiul nu se face decât din trei frunze
la o ulcică. De aceea este bine să ţi-l facă vreo babă
mai pricepută că altfel dai în alte alea! Şi fierberea are
secretul ei, îndulcirea la fel, pentru că e mai amar ca fierea. Iar
băutul ehei!, nu seamănă nici cu ţuica tare dată peste
cap, nici cu vinul tăinuit o noapte cu prietenii şi nici cu potolitul
setei cu bere. Aşa că tot baba îţi va spune ce şi cum!
Mânat de curiozitate, în vreo
doi-trei ani am tot căutat să aflu secretul ruenului mergând de
sânziene în dumbravă cu aparatul de fotografiat şi camera video. De
ce vreo doi-trei ani? Păi în primul an, cu aparatele la gât, au fugit
toate fetele şi babele de mine crezând că oi fi vre-un inspector
silvic care să le confişte recolta. În al doilea an, am ascuns
aparatele, am întrebat cum stă treaba cu ruenul, mi-au spus, dar
afurisitele de ele nu mi-au dat un fir: cică e de rău, dacă dai
din recoltă ceaiul pierde din puterea lui tămăduitoare. Aşa
că după două-trei ore de colindat, am găsit şi eu o
amărâtă de tufă de ruen lângă o băltoacă. Am scos
triumfător din pământ un fir şi cu mare grijă l-am plantat
acasă, aşteptând creşterea la maturitate, înflorirea şi
primele seminţe. Acum aveam
suficiente indicii pentru a identifica planta. Să vă spun şi
domniilor voastre.
Ruenul comun, se mai numeşte în alte
părţi şi muşcatul dracului datorită rizomului său
scurt, o formă ciudată, de parcă ar fi muşcat de vreun
rozător. Face parte din familia dipsacaceae, se numeşte în limba
latină Knautia arvensis şi este înrudit cu Cephalaria transilvanica
(sipica) şi Dipsacus laciniatus (varga ciobanului). Din taxonul superior,
ordinul dipsacales mai fac parte familiile înrudite: caprifoliaceae
(caprifoiul, călinul, socul) şi valerianaceae (valeriana, odoleanul,
fetica). Ceea ce este interesant este că ruenul din Dumbrava Tismanei nu
este o specie de ruen comun ci aduce mai degrabă cu Succisa pratensis, tot din familia dipsacaceae, care
are frunzele ceva mai lanceolate, deosebirea de aceasta fiind nu numai frunzele
puternic lanceolate dar şi aspectul lor, ele fiind glabre, fără
peri. Dat fiind faptul că aceste familii au numeroase specii
(caprifoliaceae peste 800, valerianaceae
peste 350) eu nefiind un specialist, specia de ruen de Tismana, este greu de
identificat, mai ales că se pare că e o specie neinclusă în nici
un catalog sau determinator de plante.
Aşadar, îi zicem
deocamdată Succisa tismanae, adică „ruenul sau muşcatul dracului
de Tismana” şi să vedem acum care ar fi puterile
tămăduitoare ale celorlalţi doi „muşcaţi”
cunoscuţi de către botanişti.
Muşcatul dracului - specia
Knautia arvensis – creşte la
marginea pădurilor umbroase şi este o veche plantă
medicinală, ale cărei frunze şi rădăcini se foloseau
pe vremuri în afecţiunile dermatologice, precum eczemele sau contuziile.
Planta se mai foloseşte împotriva tusei sau inflamaţiilor faringiene.
În prezent, planta este utilizată exclusiv la prepararea medicamentelor
homeopatice!
Muşcatul dracului - specia
Succisa pratensis – numită şi
ruin, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea
văduvelor, se foloseşte tot pentru tratarea afecţiunilor respiratorii,
inflamaţiile mucoaselor, eczemelor, abceselor dar şi ca laxativ sau
vermifug. Şi el se foloseşte tot exclusiv în tratamente homeopatice,
datorită efectelor secundare.
În concluzie, este justificată
în popor prudenţa folosirii acestor specii de plante şi este destul
de probabil că excesul folosirii ceaiului a dus la cazuri grave de
intoxicare. De aceea nici tratatele de plante medicinale obişnuite nu-l
mai includ.
Astăzi este deci nejustificat
perpetuarea acestui obicei de tămăduire cu muşcatul dracului,
având în vedere că medicina a avansat iar farmaciile dispun de medicamente
mult mai eficace în bolile pentru care se foloseşte ceaiul de ruen.
Dacă adăugăm şi
faptul că această specie din Dumbrava Tismanei se pare că este
un unicat, - o specie rară pe cale dispariţie datorită acestui
obicei de sânziene - recomand folosirea ei cu multă prudenţă
şi îndemn specialiştii în flora României să ducă mai
departe cercetările mele.
Vedeti albumul
DUMBRAVA TISMANEI
Articolul a apărut şi in ziarul „Gorjeanul” de luni, 4 iulie 2011
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Publicaţiile ARP
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro