Justiţia
– încă un pilon al statului pe cale să-şi piardă
credibilitatea
COIOŢII
TRIBUNALELOR
Coiotul,
ca şi vărul lui şacalul, sunt mamifere sălbatice
asemănătoare cu lupul, dar de talie mai mică, care se hrănesc, în general
cu hoituri, ocupându-se totuşi şi cu ceva mai special: furtul
prăzilor marilor vânători ai junglelor sau al preeriilor, adică,
leul, tigrul, leopardul sau puma. Din cauza furturilor de la gura
prădătorilor, care epuizaţi în efortul lor de a-şi ucide
prada nu mai sunt în stare să o şi păzească, atât coiotul
cât şi şacalul sunt asociaţi persoanelor avide, rapace şi
josnice. Cel mai frecvent, această asociere devine foarte evidentă
când destinul te-a pricopsit să ai de-a face cu jungla din palatele de
justiţie din România.
În
tribunalele noastre, coioţii şi şacalii asociaţi
fraţilor lor din lumea animală, sunt consilierii juridici ai prea
multor instituţii de stat, bogate şi puternice care-şi fac
permanent victime din rândul cetăţenilor, de regulă reglându-şi
deficitele bugetare pe seama celor mai slabi şi neajutoraţi. Fie
că e vorba de imobile, păduri sau terenuri agricole luate cu
forţa, fie că e vorba de un abuz al conducerii faţă de
drepturile legale ale salariatului, fie că fiscul se gândeşte să
facă economii la buget băgând mâna în buzunarul vreunui pârlit de
pensionar, şacalii tribunalelor împânzesc holurile şi sălile
palatelor de justiţie, tare mândri de puterea şi tupeul lor. Se
plimbă pe holuri ţanţoşi, cu geanta de hârtii
preţioase la piept, scrutând victimele pentru a evalua potenţialul
lor de ofertă. Celor deja contactaţi li se face semn discret că
totul este în regulă iar pe cei din aparatul judiciar îi gratulează
fără sfială cu saluturi linguşitoare. Cei
încăpăţânaţi în a crede că pot câştiga, de capul
lor, un proces cu o instituţie a statului sunt ignoraţi pur şi
simplu. Ei sunt pleava sau vorba unuia, pulimea…
Coioţii
tribunalelor sunt, în genere, vechi fosile de pe vremea bietului împuşcat
şi cunosc pe toată lumea din palatul de justiţie. Cu cei mai vechi din
judecători au de împărţit mereu prada, se recunosc rapid şi
se preţuiesc reciproc pentru că pot să-şi ascundă
erorile judiciare dând vina unul pe celălalt. Sunt atât de versaţi
încât, până şi ţinuta şi-o potrivesc suficient de
modestă pentru a ascunde viloiul şi limuzina de conte franţuz de
acasă. Omniprezenţi prin tribunale, s-ar zice că fac parte din
recuzita palatului de justiţie, ba chiar din corpul juridic al acestuia,
de îndată ce găsesc rapid soluţiile de întâmpinare a
jecmăniţilor ce-şi caută dreptatea.
Şaizeci
de ani de viaţă cinstită eu n-am avut cu ei „onoarea” dar
odată ajuns la pensie, pe unul din aceştia am avut neplăcerea
să-l cunosc personal. Am să vă spun povestea lui mai încolo
pentru că, mai întâi, trebuie să remarc un fapt: să nu
credeţi că abuzurile contra cetăţeanului de rând pornesc
doar de la guvern sau de la vreo lege proastă dată de parlament.
Aceste instituţii ale statului nu sunt decât capul caracatiţei
şi doar braţele ei hidoase sunt acelea care acţionează pe
faţă şi eficace împotriva noastră. Două din aceste
braţe, reprezentantul instituţiei de stat şi cel al
justiţiei, sunt îndeobşte foarte cunoscute pentru ca lupta propriu
zisă la procese, cu ele duce cetăţeanul. Înapoia lor stă
însă cel mai hidos şi periculos braţ ce ne loveşte în punga
proprie pe la spate, în mod direct şi laş: fiscul. Adică, aceea
lance a Ministerului Finanţelor Publice care se ocupă mai întâi cu
stabilirea apoi cu perceperea impozitelor şi
taxelor noastre. Cine-i fiscul de astăzi, acest perceptor nenorocit?
Puţine
instituţii de stat ceauşiste au supravieţuit - cu toate
metehnele lor – în noua „iepocă”
post-decembristă românească. Printre ele, fiscul bate orice recorduri
de apucături ale comunismului totalitar, el fiind astăzi, mai mult ca
oricând, un fel de stat în stat. Sub veghea lui permanentă, nu există
lege cinstită, normală şi sigură în România, ne facem
iluzii că s-ar fi schimbat ceva după 1989! Imediat ce parlamentul
dă o lege, conţopiştii guvernului şi ai fiscului o fac praf
cu „normele ei de aplicare”. Iar tu, ca cetăţean la locul lui, te
găseşti subit în poziţia soldatului pe care căprarul îl
întreabă „- Bă! Te doare în cur de mine?”. Oricum ai răspunde,
ai dat de dracu şi aşa e şi cu legile noi, ele fiind apa vie din
care se adapă zilnic fiscul. Nu cred că mai există astăzi
prin ţară vreun cetăţean căruia fiscul să nu-i fi
luat ceva, barem vreo reţinere din salariu sau vreo amendă acolo, de
vreo câţiva lei, dacă nu cumva fiscul te găseşte
călcând pe coada legii ş-ai mierlit-o de-a binelea trebuind
să-ţi cauţi dreptatea la tribunal.
Fiecare
are povestea lui cu fiscul şi aşa am şi eu. Pe mine m-au
găsit în anul 2007, că „mi-am însuşit foloase necuvenite” (Sic!
taman cu pensia!) după o ieşire la vânat a fiscului prin dosarele
Casei Judeţene de Pensii Gorj. Ca să vedeţi „formulă” pe
şefa Rodica Ghimiş care-mi semnase adresa!
De parcă eu îmi făcusem calculele ce pensie mi se cuvine, nu
conţopiştii din propria ogradă. Şi de îndată ce mi-am
căutat dreptatea la tribunal, hopa! uite şi coiotul CJP dat pe
inventar tribunalului. Pe numele lui Coman Vasile,
acesta şi confraţii, au reuşit performanţa
extraordinară să-mi înceapă reţinerea din pensie în
ianuarie, să emită decizia pentru această faptă în luna mai
şi să mi-o trimită prin poştă in luna iulie, la patru
zile după prima înfăţişare
de la procesul deja început de mine. S-o credeţi dvs. că
judecătoarea Semenescu mi s-a dat mie câştig de cauză! Ea a
acceptat întâmpinarea prietenului ei de tribunal, consilierul juridic Coman, în care se spunea că …n-am făcut
contestaţie după 45 de zile de la lansarea scremutei lui decizii! Ca
să vedeţi tupeu de vechi coiot!
Deşi
la două săptămâni, Înalta Curte de Justiţie şi
Casaţie decidea că eram în regulă, putând cumula o
indemnizaţie de şedinţă cu pensia, plătesc şi
acum, Coman, şacalul de tribunal, având
grijă de asta.
Dar
iată că veni şi „iepoca” băsesciană iar marele marinar al ţării
şi marionetele lui îmi băgară mâna din nou în buzunarul în
care-mi ţineam pensia. Dacă le dăduse Curtea
Constituţională peste mână pentru că tânjiseră
să-mi ia 15% din ea, tot nu se lăsară până nu puseră
impozit. Şi iată-mă din nou la tribunal…
Ce circ
e acum acolo, e musai să vă povestesc! În ciuda tuturor
reacţiilor mijloacelor mass-media la abominabila măsură
guvernamentală şi a declaraţiilor pompoase date de şefii de
sindicate, închipuiţi-vă că sunt singurul pensionar din Gorj
care deschide un proces contra impozitării pensiei. Ce este hazliu -
dacă nu ar fi tragic – este că nici consilierul Coman
Vasile habar n-are cum să-şi mai facă întâmpinarea, cerând
termen de respiraţie şi inspiraţie.
Făcuse
iniţial una invocând, culmea, tot Curtea Constituţională care-i
dăduse peste mână pentru 15% dar am reacţionat imediat: „pârâtul
vine cu poveşti de cum se aplică legea prin Uniunea Europeană în
loc să justifice de ce nu mi s-a
trimis nicio altă decizie prin care să fiu înştiinţat că
aş avea o pensie diminuată cu suma de 55 de lei. Pe de
altă parte, nu cade în competenţa Curţii Constituţionale a
se coborî la niveluri dorite de CJP Gorj, ea judecă legi organice nu
ordonanţe de-ale lui Boc, cum ar fi OUG nr. 107/2010 dată ca exemplu.
Curtea Constituţională trebuie să apere Constituţia
ţării şi nu acte normative abuzive date de Guvernul României,
împotriva legilor organice şi împotriva normelor europene în materie de
drept, pensia fiind considerată ca
valoare patrimonială.”
Pentru
că mai suntem şi cetăţeni ai Europei nu doar vâslaşi
în barca găurită a lui Băsescu,
numită România, se pare că pentru coioţii tribunalelor vin
vremuri grele. Pe de altă parte, judecătorii s-au săturat
să apere un stat care are câteva degete băgate şi în portofelul
lor. Eram de faţă când, într-un proces al altui nenorocit, judecătoarea i-a spus franc coiotului de
tribunal: „- Domnule Coman, sper să înveţi să
mai faci şi altfel de „întâmpinări” decât cele de până acum.
Ultima dumitale hârţoagă am citit-o de două ori şi n-am
priceput-o niciodată!”
Coioţii
tribunalelor au adus ţara într-o situaţie explozivă. Pe
lângă mălaiul lor zilnic de a ciuguli bani din buzunarele
amărâţilor, pe baza unor norme aplicate de miniştri
incompetenţi ca de pildă Vlădescu
şi Pogea sau a lui Botiş,
hoţ în regulă din fondurile europene, salariaţii au popriri pe
salariu, pensionarii au pensii impozitate iar subvenţiile pentru produsele
agricole ajung la alţi coioţi ai Bărăganului,
Timişului sau Siretului. Unii dintre ei sunt
străini, cetăţeni ai altor ţări, care au cumpărat
pământul de la şacalii tribunalelor deveniţi peste noapte
latifundiari prin furt din averea unor babe incapabile să reacţioneze.
Stai să
te întrebi: cât o să mai reziste jungla asta mai sălbatică decât
cea africană numită România?
Cum din
toţi salariaţii şi pensionarii, afectaţi de legile
abominabile ale regimului băsescian, dintr-un judeţ
întreg doar eu mă lupt cu şacalii şi coioţii tribunalelor,
este clar că agonia ţării va mai dura mult şi bine.
Primul
pas ar fi totuşi, ca aidoma judecătoarei mai sus amintite, reforma în
justiţie să înceapă prin neacceptarea de către
judecători a hârţoagelor coioţilor de tribunal pe care le
citeşti de mai multe ori şi nu le pricepi niciodată.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revistele ARP
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro
