România se manelizează
domnule Tucă? Ia ghici cum!
„Mişcarea de
rezistenţă” de la JN - un nou Tucă-Show de prost gust
Asistăm
astăzi la o tentativă a „Jurnalului Naţional” de însuşire
frauduloasă a mişcărilor individuale sau colective de
rezistenţă a intelectualilor din România faţă de degradarea
morală a societăţii româneşti şi faţă de
situaţia economică dezastruoasă a ţării. Sub diverse
pretexte, având ca paravan „lupta culturală” sau atitudinea
„patriotică” de salvare a „valorilor naţiei”, se ascunde în adânc o
reclamă disimulată a sponsorilor trustului de presă „Intact”
şi a managerilor lui de jurnale tipărite sau posturi de televiziune.
Conducerea trustului, atât cea din faţă cât şi cea din
umbră, duce o propagandă prin mijloace diverse cu scopul fie de a
accede la ciolanul puterii politice sau a-l păstra pentru cei care-l au
deja, fie de a-şi multiplica averea şi imaginea publică de
neo-ciocoi cinstiţi, ajunşi sus „prin muncă asiduă”.
Astfel,
ca în fabula lupului moralist, prin frauda morală numită pompos „Mişcarea de rezistenţă”, se
pretinde că poporului român i se dă „dreptul la luptă”. Vă
închipuiţi cine „dă” şi cine „deţine” acest drept? Tocmai mai marele „moralist” al naţiei,
Marius Tucă! Ajuns leu la ferma animalelor prin tupeu şi partizanat
politic, el îşi propune pornirea
luptei împotriva limbajului vulgar, adică ordinar, grosolan, josnic,
mitocănesc, prin ce credeţi? Prin schimbarea vulgului obişnuit
în obscen, promovând în paginile JN, un limbaj neruşinat, trivial,
indecent şi chiar pornografic.
Nu
numai că aflarea în fruntea „Mişcării de rezistenţă” a
„Jurnalului Naţional” este compromisă din start de acest
pseudo-jurnalist care habar n-are să scrie un editorial dar jurnalul lui
devenit ciulamaua - pentru care plânge pe umerii politicienilor că nu-i
dau ţâţă şi va sucomba - abundă în promovarea lui „Ba
pe-a mă-ti!” şi lansarea, avansarea, înaintarea, ba chiar
proslăvirea unor mahalagisme din cartierele bucureştene rău
famate. Păcat de cei câţiva jurnalişti de meserie care se fac
că nu bagă în seamă cum în paginile „Jurnalului Naţional”,
zilnic mofturile lui Caragiale devin
„fiţe”, damele şi cucoanele lui Conu Iancu „piţipoance” iar
şmecherii de cartier, ţiganii bişniţari ai lui Miron
Paraschivescu „cocalari”. Sub pretextul „mişcării”, se iau interviuri
şi se scriu articole de lansare a unor iluştri „rockeri”, falşi
„folk-işti” sau „celebri” manelişti, textele acestora începând cu
„băga-mi-aş” şi sfârşind cu ultimele achiziţii de
frangleză ordinară, evident netradusă. Mai având şi privilegiul
înserării în pagină a textului de-a dreptul pornografic în casete
speciale, la vedere, vezi doamne, nu cumva să scape acele strofe necitite!
Care
va să zică, moftangii sunt astăzi salvatorii culturii noastre
naţionale! Nu mediile academice ale ţării, nu elita
adevărată a naţiei şi nu relansări şi reînnoiri
de vechi concepte cum ar fi „Semănătorul” contează în revenirea
la normal a României noastre abulice ci „Mişcarea de rezistenţă”
a unui taie frunză la câini de prin bălţile doljene ajuns golan
de Bucureşti, apoi „analist” cu tupeu, pentru ca în final să fie
cocoţat director fără cravată. Nu ne-ar deranja, mai sunt
şi alţi maimuţoi directori de ziare dar tupeistul Marius
Tucă mai are şi pretenţia de a fi buricul luptei pe care deja
intelectualii adevăraţi ai „României profunde”, a „României tainice”,
o duc tacit, ca în vremea lui Ceauşescu de mai mulţi ani.
Fără ca „Gânditorul de la Caracal”, nici măcar „să se
prindă”! Câtă cultură a adus el României împreună cu
concitadinul lui, Dan Diaconescu - amândoi de pe uliţa unde „s-a
răsturnat carul” în Caracal - s-a văzut şi se vede!
Cum
poate pretinde Tucă directorul că face cultură şi
promovează cartea românească când scoate la vedere pentru
îndobitocirea românului bomba „Elodia”?
A prostit împreună cu caracaleanul de la OTV jumătate din
România. S-a substituit organelor legale de cercetare penală publicând
aiureala „Cioacă-Diabolic sau nevinovat”.
Mai
nou, anul acesta, la concurenţă cu alte trusturi care adaugă
colecţii de carte la abonament, JN-ul lui Tucă lansează şi
vechitura „Enciclopedia britanică” cu date depăşite şi
chiar eronate, ducând tinerimea în confuzii care-i fac rău şi
dezvoltând la nivel naţional o cultură falsă despre patrimoniul
nostru cultural.
Dacă
citim în dicţionar la „Mânăstirea Tismana”, aflăm din „Britanica
lui Tucă” că lăcaşul monahal se află „în comuna cu
acelaşi nume (sic!), ştiindu-se bine că localitatea este
oraş încă din aprilie 2004, după ce mai fusese oraş şi
târg al „bănişorilor de Tismana” în secolul al XV-lea. Apoi, „Britanica
din auzite” a lui Tucă se ia după legende, afirmând că „biserica
iniţială, datând din 1375-1378, a fost construită din lemn de
tisă”. Ori, cercetările arheologice din anii 1970 de la
Mânăstirea Tismana, au dat prin probe ştiinţifice indubitabile
verdictul clar: biserica actuală este aceea făcută din zid de
Radu I Vodă (1377-1383) şi sfinţită în 1378. Aceea
biserică din tisă, la care dicţionarul face trimitere, a existat
cu două secole mai înainte, refăcută apoi de arhimandritul
Nicodim, tot din tisă, după anul 1364, când Vlaicu Vodă
(1364-1377) a înzestrat-o laolaltă cu Vodiţa cu diverse odoare.
Tot
în „Britanica lui Tucă” aflăm că Brâncuşi „De la şapte
ani a lucrat (sic!) ca păstor, având grijă mai întâi de turma
familiei, apoi lucrând pentru alţii, în Munţii Carpaţi. Acesta a
fost momentul când tânărul păstor a învăţat să lucreze
în lemn... ş.a.m.d.”. Vai ce poveste frumoasă de adormit copiii!
Păi Brancuşi pe la şapte ani, din cauza nuielelor la fund
primite la şcoală fuge la oraş şi se face băiat de
prăvălie, doar n-o fi fost prost să umble de mic, cioban prin
Carpaţi. Revine la şcoala de la Boroşteni, apoi fuge iar de
acasă, de astă dată la Craiova. Cu ajutorul unui negustor
intră la Şcoala de Meserii şi acolo învaţă el
sculptura nu la fundul oilor cum pretinde ruginitura de enciclopedie
britanică, băgată pe gât românilor de „Jurnalul Naţional”.
Când
vrei să demarezi o acţiune culturală de anvergură, o
„Mişcare de rezistenţă” serioasă, concepi un program şi o strategie, cu
ţinte clare. Prevezi termene
şi anticipezi nişte rezultate ale proiectului, nu începi să-i
înjuri pe toţi şi să te dai mare că ţi-a venit ideea
lansării „Mişcării de rezistenţă”.
Dacă
te uiţi în paginile JN ca să afli amănunte despre mişcarea
de rezistenţă a lui Tucă, vezi nişte lamentări:
că nu mai merge aşa, că nu mai ţine, că ai vrut
să îndrepţi lucrurile prin Manifestul "Recurs la România"
dar după patru ani constaţi că-i doare-n fund pe români de
Manifestul tău.
Dar
acum e altceva, ne zice marele gânditor caracalean:
„În loc de un manifest cultural, o
mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România,
transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de
Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar
nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi
a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva
cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii.
România manelizată domină, dar nu a câştigat. În numele
valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de
rezistenţă.”
-
Bine combate domnule! Ăsta-i bun de dipotat! Zicea jupânul Titircă
Inimă Rea despre amorezatul Rică Venturiano în piesa de teatru „O
noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale.
Păi
cam asta-i şi intenţia lui Musiu’ Tucă, nu vedeţi că
Dan Diaconescu i-a luat-o înainte candidând la funcţia de preşedinte
al României? Doamne fereşte-ne
şi ne apără!
Dar
să trecem la lucruri mai serioase şi să ne aducem aminte că
atunci când s-a lansat mişcarea „Semănătorul”, Artur Silvestri a
definit întâi conceptul principal:
„Semănătorul”: „Acesta este un
program nu de "ripostă" ci de "re-cucerire", de
completare de informaţie şi de alternativă, spărgând "nucleul dominant" ce
impune teme, idei şi nume într-un canon restrictiv şi care - dincolo de aspectul
simplificator - ucide prin omisiune, "etichetism" stupid şi
întrerupere de continuitate acolo unde trebuie să existe echilibru şi
fruct în evoluţiile noastre.”(Artur
Silvestri -„Scrisoare de Bunavestire”, 2007)
Apoi,
personal, am lansat „Apelul noului semănător” expunând motivele
şi necesitatea acestei mişcări literare în conjunctura
actuală de marginalizare a culturii române. Artur Silvestri a mers şi
mai departe, proiectând practic conceptul de editură online precum şi
regulile lui. Ni s-au alăturat imediat oameni de mare cultură,
scriitori consacraţi precum Ştefan Dumitrescu, Cezarina Adamescu,
Eugen Dorcescu, Dan Floriţa Seracin, Flora Stănescu, Elisabeta Iosif,
Al. Florin Ţene, George Anca, Olga Alexandra Diaconu, Vlad Protopopescu
şi mulţi alţii care au deschis calea tinerilor. Care au deschis
un drum debutanţilor, tocmai când aceştia n-aveau nici o
perspectivă de publicare în tiparniţele trusturilor, al căror
unic scop era cel de îmbogăţire. Aproape că n-a existat
lună fără ca cineva să nu debuteze la
„Semănătorul”. Nu dau nume, ca să nu supăr pe cineva dar
mulţi au devenit scriitori de notorietate în lumea literară ba unii
au reuşit chiar să iniţializeze reviste sau cenacluri literare
precum fost cazul doamnelor Elisabeta Iosif sau Cristina Ştefan.
Aşa
se face „mişcare de rezistenţă”! Prin operă colectivă
organizată de oameni de meserie, care coagulează în jurul lor
valorile latente care consimt benevol la ideile şi regulile unui program
coerent.
„Semănătorul”
există din anul 2008. A scris „marele” Tucă în jurnalul lui vre-un
rând despre mişcarea noastră literară care grupează peste
nouăzeci de scriitori? Pe cine vrea să promoveze Marius Tucă
prin aşa zisa lui „mişcare” fără nici un cap şi nici o
coadă? Şi-a făcut o ştampilă „Mişcarea de
rezistenţă” şi o pune pe prima pagină. În interiorul jurnalului
lui se vede pentru cine a fost pusă: pentru Bob Dylan, Mika şi Elton
John, pentru reţetele cu mirodenii, ale unui bucătar canadian,
mirodenii de care nici dracu n-a auzit pe piaţa românească, pentru
reclama lui Raiffeisen Bank, pentru articolul cu sinuciderea Mihaelei Mihai,
pentru ţiganii cu capre franţuzeşti, pentru brandul cu frunza, a
lui Nuţi, pentru capul întâiului marinar al ţării şi pentru
nu mai ştiu ce.
În
asta constă mişcarea de rezistenţă a lui Tucă.
Adică s-a vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul. Iată cum
în România s-au umplut jurnalele de „analişti” semi-analfabeţi
printre care se strecoară abil şi cei şcoliţi la cele
şapte servicii secrete din reţeaua „Ochiul şi timpanul
băsescian”.
Cine
mai face azi cultură în România dacă jurnalele lansează „bombe
de presă” iar televiziunile show-uri cu ţaţe frumos vopsite?
Mass-media e plină de diversiuni şi înjurături. Ziua în amiaza
mare dai peste posturi de televiziune unde câţiva inconştienţi
fac „rating” mimând actul sexual. Seara, la show-uri, invitaţii se
calcă reciproc pe puţinele cuvinte pe care le cunosc de la alţii
sau pe arhicunoscutele sintagme „să vă spun un lucru”, „daţi-mi
voie o secundă”, „s-au călcat în picioare”, „avem nevoie de” şi
multe altele care te scot imediat din sărite.
Să
ne fie clar şi să luam aminte de la mocirla în care ne
bălăcărim astăzi. Remediul ţării nu este în capul
unuia care se crede mai deştept. Ci în solidaritatea acelora care cu
adevărat îşi văd de treabă în ţara asta. Atenţie,
am zis „ţara asta”, pentru că moda de a confunda capitala cu
ţara, e în floare! Jurnalele şi televiziunile nu trebuie să
facă cultură, pentru că am văzut în ce hal o fac ci să
promoveze cultura, oriunde s-ar manifesta ea. Pentru că dacă
lăsăm pe cei mereu „zece aleşi pentru România” aţi
văzut ce prosteală naţională iese cu saltimbancul Mircea
Badea, tot de la trustul Intact, ales al doilea jurnalist al ţării?
Halal alegere moş Tatulici şi gaşca! Câţi din cei zece
jurnalişti aleşi de trustul vostru de presă sunt din provincie?
Oare la Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova nu sunt capete
luminate? Există reviste literare chiar şi la Vaslui, la
Paşcani, la Târgu Mureş, la Târgu Jiu şi în numeroase alte
oraşe de mărime medie. Ele sunt conduse de oameni de zeci de ori mai
competenţi decât cei pe care-i vânturaţi voi pe scenele din
Bucureşti.
Câtă
vreme nu se promovează întreaga elită intelectuală a
ţării vom avea parte în cultura românească doar de Tucă-Show-uri,
„mişcări de rezistenţă”, bingo-metropolisuri, coduri
Oreste, cutremure OTV, catastrofe cu blonde şi
taraf-ţigăneală cât cuprinde.
Şi
cuprinde ţara noastră mândră şi mare, multă
pleavă dâmboviţeană.
Mai
nou, chiar şi prin radio-televiziunea naţională,
plătită de noi obligatoriu, s-a început a se arunca în popor cu
pleavă culturală.
De
aceea zicem: pe lângă încălzirea globală, mişcări
d’ale lui Tucă ne mai trebuia!
Nicu N. Tomoniu,
Tismana - 2 iulie
2010
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro