Aspect de la simpozionul internaţional «Patrimoniul local în
context european», ediţia a II-a, Tismana, 2011
In realitate, au participat şi voluntari din Camerun, Siera Leone, Georgia,
Franţa, Ucraina şi Peru
Propun în consecinţă ca ediţia
următoare să se intituleze «Patrimoniul local în context mondial»
EDITORIALELE REVISTELOR
SĂMĂNĂTORUL NR. 4 si NR. 4 special
Căldură mare, mon cher !
Un editorial
de Nicu N. Tomoniu
Apariţia primelor numere ale revistei
“Sămănătorul” a impulsionat nu numai debutaţii care au vazut în ea o oportunitate de a se lansa în
literatură. Însăşi autorii consacraţi - aflaţi în
concediu - s-au pornit să-şi scoată manucrisele
de la naftalină, să le finalizeze şi să mi le trimită
la pachet pentru că nu era tot una ţinerea manuscrisului la
“popreală”, cu publicarea măcar a unei mici felii care să-i
miroasă cititorului a scriere bio, a scriere
absolut naturală şi originală.
Şi nu-i de mirare să publice aici! Rar lucru azi
să găseşti o scriere neatinsă de canoanele redacţiilor
“de gaşcă” unde se lansează autorii cu “bombe de presă”
care explodează instantaneu prin emisiuni TV şi radio, prin articole
din jurnale ciocoieşti şi prin expoziţii de carte “bine
sponsorizate” fie de cei cu ciolanul în gură, fie de cei care “taaare l-ar mai linge” şi ei puţin.
Deci căldură mare, mon cher! Se sculă Traian, pe un cal bălan,
ţipând în stilu-i
năzdrăvan: “- În săbii să ne săbiem, în
buzdugane să ne buzdugănim, ori în cărţi tari să ne
citim!” Şi cum ieşi la luptă “Epoca Băsescu,
integrarea şi dezintegrarea României”, pac şi copilul
comunistului Tismineţki taman din SUA cu al
său "România în timpul lui Băsescu:
Aspiraţii, Realizări şi Frustrări din timpul primului
mandat". Musai toate “aspiraţiili”, “realizărili” şi “frustrărili”
cu literă mare. (Vezi
“Libertatea” din 27 iulie a.c.). Numai citind titlul te-apucă
năduşeala!
Şi atunci, ce să căutăm noi, muritorii
de rând printre gladiatorii literaturii de astăzi?
Ogorul Sămănătorului
e curat ca lacrima. Nicio buruiană! Deşi prin literatura nepartizană pe care o promovăm, nu putem zice
că n-avem urzici pentru stăpânire. “Mai sapă Moromete
o fântână”, “Povestea pomenirii lui Dumnezeu” ale d-lui Jianu, “Unu, plus unu” al d-lui Druncea
sau "Agramatisme, manipulări şi
silă" al d-nei Anca - amândoi debutaţi ai lunii iulie - cele “Cinci sute de grafoclipuri”
ale d-lui Ene, romanele de profunzime a vieţii reale de astăzi ale Florinei Cojocaru sau ale d-lui
Felea sunt seminţe ale unei noi generaţii, seminţe ale unei noi
recolte ce va acoperi “şourile” mizerabile ale
televiziunilor unor îmbogăţiţi peste noapte. Alăturând
şi piesele grele, Cezara Adamescu
şi Al Ionuţ Tene,
revista noastră online, poate privi de sus publicaţiile ciocoilor de
presă.
Întâlnirea de la Vila Sfetea
(astăzi Vila Ursu) de la Tismana
(continuare din numărul trecut, nr. 3)
Prof. univ. Alexandru Melian: “-
Vă propun tuturor o dezbatere pe tema “bombelor de presă” cum
le-aţi numit în cazul scrierilor lui Djuvara. Aici
apare un paradox, ce facem cu omul care se bagă în istorie şi în
lingvistică nefiind nici istoric, nici lingvist? Noi, criticii literari,
apoi istoricii şi lingviştii - pentru că omul bagă în
lexicul românesc o serie de aşa zise “cuvinte cumane - să-i dăm
importanţă sau nu? Dându-i importanţă nu-i ridicăm
mingea la fileu? Iar ignorându-l, gogoriţele lui nu se răspândesc în
mase şi fac rău? Asta-i dilema!”
- D-le Melian, cazuri nefericite
ca al d-lui Djuvara sunt puţine dar fenomenul e
bine disimulat şi trebuie să atragem atenţia asupra lui. Pe Djuvara l-a lansat Ion Cristoiu
constatând că omul vine de la serviciul lui din Africa cu o pensie de doar
60 dolari, care evident că nu-i ajungeau. Hoţomanul de Cristoiu ştia prea bine cum te poţi lansa subit
în literatură: ori scrii o carte “mare” fără niciun cusur, ori
spui o prostie la fel de mare - de tip “Codul lui Da Vinci” sau “găinii
care naşte pui” - şi succesul e garantat. Când a lansat Cristoiu - printr-un articol - tâmpenia cu Thocomerius, prinţ cuman care l-a făcut pe
Basarab Întemeietorul şi pe lângă el a mai făcut şi
Ţara Românescă, erau la comentarii circa
350 de poziţii contrare printre care şi a mea, cu invitaţia de a
intra pe un site de-al meu unde aveam un capitol privitor la basarabi.
Apoi, d-l Artur Silvestri mi-a editat cartea “Neamul lui Basarabă” şi am pus-o pe Internet. Credeţi
că am estompat bomba lui Cristoiu şi a lui Djuvara cu ale mele 400 expemplare
editate şi distribuite la întâmplare faţă de mediatizarea
formidabilă îniţiată de Cristoiu prin presă, prin televiziuni şi prin
invitarea “personalităţilor” la lansarea cărţii? Abia acum,
după mai bine de patru ani, când lumea a inceput
să ia cunoştinţă de demontarea punctuală a
diversiunilor djuvariste,
moşul Djuvara s-a potolit cu Thocomerius
al lui. Cartea n-a mai fost editată dar a scos alte cărţi, la
fel “bombe” nedocumentate, care fac furori şi umplu librăriile. Asta,
pentru că omul e chemat la televiziune, e invitat pentru o “porţie de
istorie” la radioul naţional sau alte asemenea trucuri ale “nucleului
dominant” - cum spunea Artur - şi ale pata-pleşu-cristoilor de presă cum zic eu. Acesta e fenomenul grav care trece
neobservat in lumea “bună”, ba mai dă apă la moară celor de
la putere, inclusiv şefului statului cu “Condamnarea comunismului”, carte
scrisă cu condei tismineţkian. Tismăneanu, Djuvara şi
alţii ca ei prosperă, s-au ajuns!
Iată deci, faptul e fapt: vasăzică nu m-am
lansat eu cu o carte bine documentată cu trimiteri exacte la marii
istorici care tranşaseră o dată problema întemeierii
ţării. S-a lansat d-l Djuvara iar acum
librăriile cârcâie de cărţile lui. “Operaţiunea Cristoiu” a reuşit cu bine!
Revenind la tema propusă şi în lumina acestor
fapte, sunt de acord că nu trebuie băgaţi în seamă
aceşti oameni dar de ce să nu dezvăluim subteranele afacerii
literare? De ce să nu promovăm pe aceia care au luat atitudine
corectă faţă de o lansare literară diversionistă?
Prof. univ. Doca: “Şi eu
sunt de acord că specialiştii ar trebui să întervină
împotriva intruşilor din meseria lor. Lucrul trebuie însă făcut
din faşă, din faza incipientă. După ce a intrat în
spontanul maselor prin mijloacele mass-media este greu să mai repari
ceva.”
- Bineînţeles d-le Doca nu
ştiu dacă suntem la începutul fenomenului dar incurajarea
redacţiilor nepartizane, aşa cum este
“Editura online Semănătorul”
ar fi un prim pas spre normalizarea lucrurilor. Djuvara
este un caz nefericit iar Tismăneanu şi
tatăl său Tismineţki, care a pus
sămânţa comunismului rusesc în ţara nostră,
sunt accidente ale istoriei româneşti.
Hai însă să nu mai vorbim despre aceştia sau
despre noi înşine. Ştiţi câţi tineri cu scrieri valoroase
bat la porţile redacţiilor? Reducerea dramatică a fondurilor
ministerelor de resort duce la ocuparea zonei devenită liberă de
către oportunişti din zona privată iar zona privată, cum
bine ştiţi, e ocupată la noi de neşcoliţi sau
şcoliţi pe la universităţi particulare din Herculane, Lugoj sau alte oraşe făcute artificial
“centre universitare”.
Pentru a încheia domnule, eu ştiu un principiu: lucrul
bun trebuie popularizat indiferent de la cine vine mai ales dacă el
înlătură un fals statut.
Să luăm de pildă
Mânăstirea Lainici pe care aţi vizitat-o astăzi. Se vehiculează
de ani buni că “lainici” ar veni de la cuvântul “lainos”
care - se zice - ar proveni din greaca veche şi înseamnă
“piatră”. Fals! Grecii au numit renumita aşezare săpată în
stâncile Iordaniei “Petra”, deci “lainos”
este o invenţie românească. Am scris un articol pe tema asta şi
a fost popularizat prin principalul ziar local “Gorjeanul” şi prin
publicaţiile ARP. Iată! Asemenea atitudini venite din popor trebuie
promovate şi nu versiunile “oficiale” care ţintesc scopuri ascunse,
pentru că este clar că după 1989 am fost copleşiţi de
personaje dubioase revenite în ţară sub genericul “disidenţi
comunişti”. Cârcâie ziarele de ei şi au dat tonul unei
hărmălaie şi a unei nebunii jurnalistice care cu greu va mai
putea fi estompată aşa curând.-
Dacă nu eram noi politicienii ca să îndeplinim „foaia de parcurs”
stăteam şi acum la coadă la intrarea în Europa iar tu mai scriai
pe dracu’ pe Internet, nici calculator n-ai fi avut! zicea el cu năduf.
(Va continua în nr. viitor,
nr.5)
CUPRINSUL EDIŢIEI SPECIALE
Prezenta
ediţie specială cuprinde o broşură inedită care
ne-a fost donată de Ibrahim Ngou unul din tinerii
voluntari care au venit în România, tocmai din Camerun, pe un program al
Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltare Rurală, Târgu-Jiu.
Ce
legătură are broşura cu revista “Sămănătorul”?
Constatăm
cu surprindere că aidoma “Sămănătorului” şi în îndepărtatul stat african,
fenomenul prin care unele obiceiuri
umane ce nu pot fi percepute cu simţurile noastre, fenomene ce depăşec cadrul experienţei dincolo de real este o preocupare şocantă,
pentru că, prin existenţa ei în mediile intelectuale africane
seamănă cu ideia lăuntrică a “Sămănătorului” care doreşte să promoeze idei originale, să promoveze literatura,
cultura şi obiceiurile omului simplu, prin scrieri ce se abat de la
“standardul” oficial. Şi sunt mulţi ce simt “metafizicul” poporului
scriind dincolo de canonul oficial şi indiferent de schimbările de
regim politic.
Pentru mine a fost suficient să
“prind” de la fondatorul Artur Silvestri
ideia ce ţine de metafizic, prin care,
există unii scriitori care au în ei înşişi o valoare
necunoscută pe care eu nu pot să o simt decât prin propria-mi însuşire extrasenzorială. De unde
vine acest privilegiu - ca un nonsens - de a “intui” metafizicul? Este acest
har o însuşire naturală sau se creează prin aplecarea unora de a
dori să cunoască lumea, care intuiesc sensul universului din care ne
tragem şi a cărui caracteristică este extinderea
n-dimensională? Nu cumva există oameni care ar putea dirija
caracteristica generală a universului şi pe o dimensiune
spirituală, benefică umanităţii, omul fiind şi el în
fond un mic univers?
Autorul cărţii, “Aruna
Mbombo Njoya - Dimensiunea
extrasenzorială a Mutngu” crede că din
anumiţi oameni din popor se poate separa o elită în stare să
perceapă felul în care conduita umană duce la progres şi
bunăstare. Dar aceasta ar conduce la faptul că aceea elită care
poate intui metafizicul s-ar putea plasa în zona misticismului. El numeşte
atunci Mutngu o “societate secretă” dar “total
străină de delirul mistico-religios”. Nici n-are cum o numi, deoarece
această instituţie ataşată regelui ţării
(ţinutului) Bamum din Camerun, Africa, nu are
nici un echivalent în lumea largă iar “şeful” ei privind justiţia şi mâna lui
dreaptă, comandantul poliţiei, n-au atribuţiile pe care le
ştim noi din lumea modernă. Mutngu urmăreşte un ideal de justiţie în
numele regelui şi în “colegialitate” cu el. Instituţia Mutngu
le face pe toate: judecă civil şi penal, el investigând, urmărind, instruind şi
judecând. Dar pedeapsa o dă numai regele!
Totuşi există o zi în care, adunându-se
in capitala ţării Bamum, târgul Foumban, întreaga elită a populaţiei asistă
în smerenie la înfigerea a două suliţe în pâmânt.
Din acel moment nu mai poţi fi judecat indiferent ce spui. Şi
poţi să spui şi contra regelui ce vrei tu, Mutngu
putându-l amenda. E ziua Marelui Adevăr iar regele în mare
umilinţă işi cere iertare
supuşilor săi şi promite să-şi indrepte
conduita astfel încât ea să ducă spre progresul şi
bunăstarea supuşilor.
Câte gânduri şi implicit câte comentarii
poate genera doar acest aspect din întreaga construcţie inedită a
societăţii Bamum! Probabil că ar
trebui să fie pe tema asta un studiu la nivel mondial iar UNESCO ar trebui
să înscrie ca patrimoniu mondial organizarea socială a
ţării Bamum şi a altor popoare şi
triburi de acolo. Gândiţi-vă că există în Camerun peste 250
de entităţi umane şi în ciuda acestui fapt, Camerun este o
republică având parlament, guvern şi preşedinte! Şi cu
toate acestea, în ţara Bamum regele este “mai
mare în grad” decât preşedintele Camerunului care n-are voie să se
aşeze pe scaunul regal.
Nu cumva ceva învăţăminte din
organizarea socială din Africa ar putea trage şi Uniunea
Europeană, ale cărei marionete din est se duc cu căciula în
mână la Bruxelles, pentru a primi subvenţii deoarece şi-au
băgat ţara în criză?
Desigur, dar spre deosebire de autorul
cărţii care prezintă Mutngu ca o
societate secretă, în Uniunea Europeană elita aceea ce poate gândi
metafizic pentru bunăstarea popoarelor europene este neidentificabilă
şi deci secretă “en titre”. Există
numeroase reuniuni solemne, oficiale, neoficiale, chiar ultrasecrete în care se
pune la tigaie pe foc, soarta ţărilor comunitare. Mai pe
înţelesul tuturor, cam aşa ar decurge dialogul ultrasecret pentru o
ţară în criză: “- Ia tu FESF, felia grecească pe spuza ta!
Le-ai dat 110 miliarde de euro în 2010, mai dă-le acum 109, ca să
facă şi treabă.” (FESF- Le Fonds européen de stabilité financiere). Nu interesează deci de ce s-a ajuns aici,
ci rezolvarea de moment.
Uite însă, că
există şi alte modele sociale în lume. Să le descoperim citind
pe Aruna Mbombo Njoya şi să căutăm să inţelegem ideile acestei lucrări, pe cât de
modestă pe atât de valoroasă: “Dimensiunea metafizică a lui Mutngu”
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Tismana, 31 iulie 2011
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro
