„Tablou” provenind de la Vila
Sfetea, (posibil pictură Grigorescu sau
Ştefania Miloşescu)
”naţionalizat” de Sfatul
Popular Tismana şi cumpărat de la magazinul improvizat în sat
COŞBUC
ŞI CUTUMA DISTRUGERII PATRIMONIULUI NAŢIONAL
Am stat
în expectativă cum ar fi mai bine să dau curs provocării pe care
mi-a adresat-o, acum vreo două săptămâni, neobositul om de
cultură prof. dr. Zenovie Cârlugea, prin intermediul cotidianului
„Gorjeanul”. Dânsul mă indemna să scriu un articol referitor la
pierderea bustului poetului George Coşbuc dăruit de soţia
acestuia, Elena, şcolii primare din Tismana.
În
primul rând, nu se poate scrie articolul fără a-l lega de contextul
istoric în care a dispărut bustul. El a dispărut în evenimentele
dramatice prin care a trecut patrimoniul nostru naţional ca urmare a
trecerii de la monarhie la republică. În al doilea rând, cutuma
distrugerii patrimoniului naţional este o problemă sensibilă. Ea
implică nu numai autorităţile ci şi omul simplu, needucat
şi ignorant. Poate fi acesta făcut responsabil dacă nu există un interes major al
instituţiilor abilitate de către stat de a-l educa prin toate
mijloacele?
În
1909, profesorul ieşean Gh. Ghibănescu scria referitor la
înfiinţarea Muzeului Gorjului: „Câte hrisoave domneşti pe pergament
n-au ţinut mai înainte loc de geam la ferestrele caselor noastre? Câte
încă n-au servit pentru îmbrăcămintea cărţilor
copiilor din şcolile săteşti? Câte pietre purtătoare de
inscripţiuni comemorative ale vreunui eveniment sau persoane istorice n-au
servit de temelii la case sau la biserici? Câte monede antice n-au fost
aruncate ca bani răi? Astăzi prin înfiinţarea acestui muzeu
istoric s-a deşteptat conştiinţa poporului pentru păstrarea
domeniului său naţional şi cultural şi adunarea şi
conservarea monumentelor sale istorice formează pentru el un patrimoniu
sfânt şi nealienabil.”
Aşadar, la invitaţia domnului
Cârlugea, „Revenim prin această
notă, rugându-l pe d-l Tomoniu, - cercetător de altfel şi al
unor aspecte din istoria Gorjului,
- să insiste în a lamuri problema
bustului de bronz al lui Coşbuc, pierdut, iată, de-a lungul
vremurilor, în Tismana atât de dragă acestuia…”, eu aş zice
că problema nu trebuie clarificată, strict, doar la informaţiile
privind dispariţia bustului în sine ci şi la ceea ce spunea
profesorul ieşean: „deşteptarea conştiinţei poporului pentru
păstrarea domeniului său naţional”. Şi este cu atât mai
important acest lucru cu cât şi astăzi, în noua conjunctură
istorică a schimbării sistemului social al României, distrugerea
patrimoniului naţional şi înstrăinarea lui prin alte
ţări a devenit „sport naţional”, cum bine se exprima Ion Elena,
un alt iubitor de cultură gorjean.
De la
bun început trebuie să spun că toate eforturile mele de a găsi
bustul poetului G. Coşbuc, pe la instituţiile publice sau pe la
casele dascălilor din Tismana, s-au soldat cu eşec. Era normal
să se întâmple aşa! Am ajuns la concluzia că această
dispariţie este legată de conjunctura istorică de după 30
decembrie 1947, prin care în România se instala „cu mare avânt”, dictatura
proletariatului.
Atunci,
nu erau înlăturaţi numai „chiaburii” din conducerile
instituţiilor publice dar şi tot ce ţinea de amintirea lor.
Când, spre exemplu, în 1948 s-a înlocuit conducerea Ocolului Silvic Tismana cu
muncitori fără minimă pregătire în domeniu, s-a distrus placheta
comemorativă a ocolului, s-au scos din curtea ocolului silvic „trandafirii
plantaţi de chiaburi” iar îngrijirea parcului inginerului silvic Chihaia a
fost abandonată. Ordinul a venit de la însuşi Gheorghe Gheorghiu Dej, care muncise împreună cu alţi
deţinuţi politici din Penitenciarul Târgu Jiu la amenajarea acelui
parc.
In
această ură au căzut „victime” atât bustul lui Coşbuc cât
şi al „boierului” Tudor Vladimirescu, care abia
mai târziu a fost reabilitat ca „revoluţionar din fruntea
ţărănimii subjugate”. Dar dacă bustul lui Tudor Vladimirescu s-a păstrat cu puţin noroc iar cel
al lui Coşbuc nu, cel puţin prin prisma istoriei primului, putem
bănui ce s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea.
Ne
povestesc d-na Patica Rădulescu,
aproape octogenară şi fiul ei Crişan Rădulescu, care locuiesc în centrul Tismanei.
Doamna Patica: „Ne duceam cale de cinci kilometri la Vila Sfetea
cu colinda, pentru că doamna Elena Coşbuc ne dădea mulţi
bani. Cântând, priveam la bustul lui Tudor Vladimirescu
care era amplasat pe faţada vilei. Când vila a fost
naţionalizată, am auzit că noii brigadieri de la ocolul silvic se
distrau ochind cu pietre în bust şi l-ar fi dărâmat.”
Crişan Rădulescu: „Unchiul meu Victor Dobrovicescu,
pescar amator fiind, l-a găsit printre nişte bălării pe
Valea Tismanei. Bustul avea nasul spart, căciula
şi un ochi, ciobite. L-a ascuns multă vreme, până când a
văzut în cartea mea de istorie pe Tudor Vladimirescu.
Atunci, a reparat bustul cu ghips, l-a vopsit şi l-a pus pe faţada
casei sale odată cu reamenajarea ei pentru a se deschide o agenţie
CEC la Tismana.”
După
naţionalizare, psihoza contra boierilor şi chiaburilor era mare iar
cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea erau consideraţi ca
făcând parte din „clasa exploatatoare”. Atunci a dispărut nu numai
bustul lui Coşbuc dar şi firma şcolii primare amintind de numele
lui Coşbuc. Doamna Elena şi
cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea au trebuit să plece la
oraş. Bunurile vilei Sfetea au
stat sub lacăt o perioadă,
apoi au fost puse în vânzare în sat. Deşi erau lucruri de valoare, de
bună calitate, preţurile erau modice. Aşa se face că
astăzi, multe din acele bunuri de patrimoniu sunt răspândite prin toate
satele Tismanei şi chiar prin ţară.
În
vremea pe când eram director de cămin cultural la Tismana (1975-1980), am
încercat fără succes să identific acele bunuri. O parte din ele
se degradaseră datorită uzului necorespunzător şi
fuseseră aruncate la gunoi. Altele, „au migrat” odată cu proprietarii
lor, care erau în căutare de lucru în noile fabrici şi uzine
construite la oraşe. Am recuperat însă în acele vremuri, ca obiecte
de artă, tabloul „Pionieră” al pictorului Dumitru Gheaţă
şi alte cincisprezece tablouri ale unor pictori consacraţi. Tot
atunci, am înzecit şi numărul obiectelor de inventar, a căror
valoare de patrimoniu depăşea în anul 1979, valoarea clădirii
estimată la 120.000 lei.
În
acelaşi timp, cadrele didactice au început şi ele, cu ajutorul
elevilor, un amplu program de recuperare a obiectelor de patrimoniu cultural,
înfiinţând pe lângă toate şcolile din comună „colţuri”
muzeistice. În acţiune, s-au remarcat în mod deosebit câteva cadre
didactice. D-na Maria Ciuncanu din Topeşti,
găsise o piesă extrem de rară pentru mini-muzeul din
Topeşti: o pereche de opinci din tablă de fier de trei milimetri,
purtate de către o slugă a unui boier din Vălcele.
La Tismana, d-na Rica Popescu
a dus la mini-muzeul şcolii tot ce avea mai valoros în lada ei de zestre.
Profesorul Vasile Semenescu de la Pocruia
avea o colecţie însemnată de silexuri şi unelte de piatră
din neolitic, recoltate din peşterile din Steiul Coziei.
Pe lângă obiecte de uz gospodăresc şi costume populare,
colecţiile muzeale cuprindeau serii întregi de bancnote şi monede din
toate timpurile, inclusiv din timpul primilor domnitori basarabi.
După
redeschiderea la graniţa cu Serbia, a micului trafic de frontieră de
la Drobeta Turnu Severin, puţin înainte dar mai
ales după noua schimbare de regim din 1989, românii redescoperă
cutuma distrugerii patrimoniului naţional. Întregul patrimoniu al
colecţiilor muzeale din şcoli şi ale Căminului Cultural
Tismana a fost făcut praf. Tablourile de artă din căminul
cultural au fost „transferate” la
Şcoala generală Celei, viorile tarafului „Doina Tismanei”,
10 mandoline, chitarele formaţiei „Meteor”, staţiile de amplificare,
costumele populare şi multe alte bunuri dispărând din inventarul
căminului cultural. Când am introdus în calitate de preşedinte al
comisiei locale a Consiliului Local Tismana, Proiectul de Hotărâre privind
atribuirea vechiului cămin cultural a denumirii „Casa de Cultură
„George Coşbuc” Tismana”, în inventarul acestuia nu mai exista nici un
obiect important de patrimoniu iar postul de director al lăcaşului
cultural fusese demult desfiinţat.
Nici
astăzi de destinele Casei de Cultură „George Coşbuc” Tismana nu
are cine să se ocupe, consilierii şi primarul aflându-se în
veşnic conflict. Ar fi multe de spus, inclusiv despre „Biblioteca
Orăşenească” care, în lipsa dulapurilor, îşi ţine
cărţile în cutii de carton. Dar depăşind spaţiul
obişnuit pentru un articol de jurnal, promitem să revenim cu
altă ocazie. Pentru că despre distrugerea patrimoniului „sfânt
şi nealienabil” al Tismanei se pot scrie
cărţi întregi. Ştiaţi că şcoala din Tismana nu
are nici un act de înfiinţare ca şcoală publică? Nici măcar actul de înfiinţare, în
cadrul acesteia şi la doi ani după 1989, a noii şcoli
profesionale!
Nu
numai la Tismana, privim astăzi la un fenomen generalizat de distrugere a
patrimoniului naţional la nivelul întregii ţări. Clădiri de
patrimoniu unde funcţionează spitale de nebuni, unde s-au improvizat
tabere pentru handicapaţi sau clădiri monumente de arhitectură
care au devenit magazii de lemne. Este suficient să treceţi prin
centrul oraşului Băile Herculane, care
arată astăzi ca după un cutremur împărtăşind
soarta multora din staţiunile balneo-climaterice
din România.
Centrul
istoric al capitalei este făcut praf şi aproape că nu
există oraş mare din România în care n-a explodat câte o bombă
de inconştienţă sau indiferenţă. În ariile de
patrimoniu ignorate, colonii de şobolani şi câini vagabonzi îşi
fac veacul în văzul politicienilor care au mereu alte „priorităţi”.
Cât
despre bustul lui Coşbuc, poate că a avut noroc dacă o fi fost
aruncat în gunoiul de prin bălăriile râului Tismana. Pentru că
tragem speranţa că-l vom găsi cândva, chiar dacă va fi
găsit aidoma bustului lui Tudor Vladimirescu.
Adică
cu nasul belit, terfelind onoarea autorităţilor, care atât ieri cât
şi astăzi, se complac într-un ocean de indiferenţă!
Prof. Nicolae N. Tomoniu, 17 iulie 2009
Articol scris pentru jurnalele gorjeneşti
şi publicaţiile ARP
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro