Geniul Măriei
Sale omul simplu al mileniului VI î.H.
- ARTUR SILVESTRI -
SEMĂNĂTORUL
GÂNDITORILOR HAMANGIA ŞI TÂRPEŞTI
Acum, când trimit acest
articol la publicare, s-au scurs trei săptămâni de reculegere
tăcută, de mâhnire, de emoţie şi de meditaţie
după dispariţia Semănătorului meu Artur Silvestri[1], cel care va
rămâne în memoria noastră culturală colectivă ca un mare
promotor cultural şi istoric al civilizaţiilor. Aşa cum l-am
cunoscut, sunt sigur că a plecat cu amărăciune din România
aceasta tot mai mizerabilă, în care valorile neamului nostru românesc sunt
aruncate într-un „colţ de debara”, sintagmele „patriotism” şi
„naţiune” au devenit cuvinte desuete iar Creangă, Eminescu şi
Caragiale sunt daţi jos de pe piedestalul de onoare al poporului român
pentru a se cocoţa acolo trădătorii neamului.
Ne-a părăsit
acest mare scriitor patriot, cu întristare, când ţara e acum plină de
cobzari ai „noilor ciocoi”, ciocoi comunişti vopsiţi de două
decenii cu capitalism dâmboviţean, îmbogăţiţi
postdecembrişti care oferă poporului zilnic, pe micul ecran, circ
politic de cea mai joasă speţă morală. Aceşti autointitulaţi „aleşi ai
neamului” cu circa 30% procente din o treime de alegători, care ei
însăşi sunt doar două treimi din sufletul românesc, ne prostesc
în faţă astăzi că i-a ales „poporul”. Pe când făcând
socoteala, doar un român din cincisprezece i-a cocoţat la cârma
ţării, majoritatea covârşitoare de 93% fiind tineret şi aceea „Românie
tainică” a lui Artur Silvestri. Ce tristă şi crudă
realitate românească ce îndurerează profund omul de cultură!
Şi a plecat
Semănătorul nostru dar România lui „tainică” a rămas. A
rămas aceea Românie de-a pururi veşnică şi profundă,
România gânditorilor de la Hamangia şi Târpeşti, a “femeii
şezând” de la Ceamurlia de Jos, România Măriei Sale Ţăranul
Român Necunoscut de la Tărtăria, Schela Cladovei,
Ciumeşti-Piscolt, Vădastra, Gumelniţa, Sălcuţa,
Petreşti sau altele. România celui plecat din câmpie sau din munte în
lumea largă, din cauza sărăciei, umilinţei sau
ameninţării stăpânilor vremelnici peste “valea lui de-acasă”.
Căci asta înseamnă “Daia română” aşezare hexamilenară
unde moşii şi stră-strămoşii noştri
zămisliră primul vas-cilindru din lume: „valea de acasă a
românilor”.
Dar dacă Artur
Semănătorul nu mai este, România lui tainică şi
profundă este peste tot. Prin locuri şi oameni. Mărturie fiind
„Steiul Daiei” cu care se sfârşeşte multimilenara vale locuită a
Tismanei precum şi Daia Giurgiului, Daia Apoldului şi Bahnei din
Maramureş, Daia Sibiului şi multe alte văi locuite ale românilor.
Avem în ţară peste 400 localităţi Valea … iar unele văi
sunt numite de slavi Sohodol – vale seacă - aflate în Alba, Bacău,
Bihor, Gorj sau Hunedoara şi poate chiar peste hotare.
Şi nu numai aceste geonime,
hidronime şi oiconime sunt mărturii de românism străvechi, din
al căror pământ sunt scoase statuetele antropomorfe de o
expresivitate artistică deosebită, înscrise la UNESCO printre primele mari artefacte ale culturii
mondiale![2] Sunt şi
semănătorii. Mai întâi sunt semănătorii propriu zişi
ai acestui pământ-comoară numit România. Sunt aceia care-l ară, care-l
seamănă şi care-l culeg. Apoi vin semănătorii de
suflet românesc răspândiţi prin oraşe dar şi prin sate
uitate de lume. Precum şi cei răspândiţi pe întreaga
planetă din Sydney până la New-York şi din Paris până-n
Delhi.
Aceşti semănători
de simţire profundă pentru valorile neamului românesc s-au adunat în
jurul devotatului Artur Silvestri pentru că acesta a ştiut să le
preţuiască doar ideile, nicidecum renumele! Am marea onoare să mă
număr printre ei şi sunt o mărturie vie că eu nescriitorul,
eu anonimul, eu ţăranul, am devenit un semănător al
regretatului Artur Silvestri fără să am niciun palmares literar
ca alţii! Ne-au unit doar ideile aşa cum eu la rându-mi i-am mărturisit
reputatului critic literar Eugen Dorcescu din Timişoara că ideea cenaclurilor
literare, având ca temă o lucrare online, este pe cât de originală pe
atât de vizionară şi că a devenit involuntar un adevărat
semănător venind cu idei noi în clubul „originist” al lui Artur
Silvestri.
Scriam domnului Dorcescu:
“...ideile bune sunt ca seminţele.
Când se pune o sămânţă bună ea va prinde întotdeauna
rădăcini. Când neobositului Domn Artur Silvestri i-a venit ideea de a
planta sămânţa SEMANATORUL eu am fost prima ei rădăcină,
acceptând să lucrez pentru situl editurii, primul “Semănător”
încolţind acum un secol, pe Valea Tismanei cu sămânţă
bună pusă la Vila Sfetea de marii noştri scriitori Cosbuc,
Vlahută şi Iorga. Veniţi Domnia Voastră acum, cu o idee
extrem de valoroasă pentru că ea configurează “Semănătorul”
zilelor noastre, un semănător pliat perfect pe tehnica actuală a
mileniului trei: Internetul. „Semănătorul
- Editura online” aşa s-a şi voit. O armă redutabilă a
ideilor originale şi sănătoase care zac în neamul românesc
şi care altfel n-ar avea loc în România abulică de astăzi unde
derizoriul, gogomănia şi mârlănia noilor beizadele cu maşini
de lux fac opinia publică.”
Toată viaţa
lui, ideea originală, ideea protocronistă, i-a fost
călăuză celui care a fost Artur Silvestri. N-ar fi devenit niciodată
un promotor cultural şi nici cercetător al altor civilizaţii
dacă nu ar fi iubit oamenii pământului acesta din care s-a
zămislit, dacă nu ar fi iubit civilizaţia geto-dacică, întoarsă
din evoluţia ei mai întâi de legiunile romane, apoi de hoardele de
jefuitori migratori. Nu i-a plăcut niciodată că omul de rând n-a
fost lăsat să-şi vadă de casa şi de nevoile lui din
cauza stăpânilor vremelnici de ieri şi de astăzi,
sprijiniţi de veşnicele cozi de topor ce răsar ca neghina din
grâul bun.
La începutul lui 2007, scriam pentru o
altă revistă şi pentru un alt grup. La referendumul pentru
demiterea preşedintelui Băsescu mi-am dat seama că era un grup
de admiratori ai acestui „nou ceauşesc”. M-am delimitat brusc de acel grup, părăsindu-le
forumul cu dezgust. Aveam o repulsie înnăscută să scriu ode cuiva.
Şi mi-era greaţă de toţi jurnaliştii care scriu cu
fanatism, pentru arginţi sau din interes propriu. Mi-am scris atunci articolele,
pe situl Fundaţiei Tismana ca să le preia cine vrea şi dacă-i
place iar Semănătorului Artur Silvestri i-au plăcut.
Lui Artur Silvestri I-a
plăcut în primul rând că scriam apoi i-a plăcut şi de ce
scriam.
Scriam pentru că
nu-mi mai recunoşteam ţara, pentru că valorile ei se
inversaseră, pentru că oportuniştii erau la ordinea zilei şi
nu omul cinstit. Scriam pentru că ţara devenise feuda unui grup pe
care abia astăzi poporul, în sfârşit, îl identifică cu acei
politicieni care ies mereu din urnă. „Nu e ţara lor” îmi scria Artur
profund înfuriat. „Sunt recunoscător,
iubite Domnule Tomoniu, pentru solidaritatea continuă ce arătaţi,
o atitudine mai rară în aceste timpuri când panglicarii şi irozii stăpânesc
cu totul ţinuturile de aici!”
Da! Avem nevoie de
solidaritatea tuturor care se simt înşelaţi, care se simt manipulaţi, care-şi dau seama
că, vai, copiii lor ieşiţi din scoală n-au nici o
ţintă. Tinerii s-ar revolta dar nu ştiu pentru ce. Vai lor, ei
n-au nici o ţintă, ei n-au idee despre nici o ideologie, urăsc
comuniştii care conduc ţara dar habar n-au să-i identifice. Iar fără
ţintă şi fără ideologie toată lumea
dărâmă. Inclusiv politicienii care se dărâmă între ei apoi
se pupă, am părăsit până şi cele mai simple valori
morale.
În ţara asta doar
câţiva au mai rămas lucizi ştiind în clar ce clădesc pentru
mâine.
„Soarta noastră, spunea
Artur Silvestri, ne face să ne dedicam ideilor, cauzelor şi
obiectivelor ce au cu adevărat importanţă iar cei ce ne împiedică
nu o fac decât fiindcă nu le înţeleg; ei nu au nici un fel de
idealuri şi nici măcar cea mai firavă năzuinţă către
altceva decât "satisfacţia" îngustă şi plăcerea
fără rost, un pseudonim al vanităţii şi al iubirii de
zădărnicie. Insă de pe urma lor nu va rămânea nici praful,
nici umbra subţire, şi nici o amintire; nu va rămânea nimic.”
Artur
Semănătorul a plecat dar am rămas noi, oastea lui. Ca să cerem
răspicat resuscitarea instituţiilor noastre tradiţionale de stat.
Să cerem revenirea şcolii la calităţile
instructiv-educative româneşti moştenite de veacuri şi
renunţarea la experimente străine neamului nostru. Să
redescoperim cuvintele onestitate, probitate, corectitudine, virtute,
fidelitate. Să formăm tineretul cu certe calităţi morale şi
sentimentul demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii.
Pentru revenirea
ţării din marasm să semănăm sămânţa
românismului, a patriotismului, a cinstei şi a dragostei faţă de
valea sau plaiul strămoşesc.
Iar dacă
această sămânţă nu va încolţi, vom pieri! Vom apune
odată cu Artur Silvestri!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Epoca
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro