Alexandru
Vlăhuţă la Tismana. Citiţi amănunte în numărul
5sp Sămănătorul
A apărut
revista: SĂMĂNĂTORUL NUMAR
SPECIAL, 5sp-septembrie-2011 Custom Search |
|
ALIANŢE NOI, METEHNE VECHI Semnarea protocolului la nivelul
localităţii Tismana între partidele Uniunii Social Liberale a avut
loc luni, adică în prima zi a săptămânii. Pentru că o
vorbă din popor ne zice că dacă luni ne merge bine, ne va
merge bine toată săptămâna. Numai că socoteala din târgul
de pe Jiu nu s-a prea potrivit cu cea de la Tismana. S-au deplasat de la
Târgu Jiu d-l Alin Văcaru
reprezentantul comitetului judeţean PSD, d-na Mădălina
Ciolocoi, reprezentanta comitetului judeţean PNL, alţi membrii ai
comitetelor judeţene de partid dar şi băgători de
seamă acolo unde nu le fierbe oala, care prin contestarea prezenţei
lor au stricat atmosfera de consens care se crease. Marele şef al celor erau aduşi
să-i ţină secunda, era manelistul politic Ion
Crăciunescu. Cine este acesta? Este fostul, posibil şi actualul,
pion din umbră al nou-traseistului politic peunerist Dan Morega, care
sfidând deciziile organizaţiei locale PNL şi statutul partidului la
alegerile trecute, a schimbat listele votate de adunările generale
pentru a-şi pune pe ele foşti prieteni energeticieni de
şantier, rezultatul fiind un dezastru pentru Organizaţia PNL
Tismana. Aceasta, s-a văzul pentru prima dată în istoria ei cu un
singur consilier în Consiliul Local Tismana şi acela abia-abia intrat,
cu norocul redistribuirii. Calamitatea s-a datorat faptului că eu
nevrând să particip la mascaradă am fost nevoit să mă
retrag temporar din viaţa politică şi odată cu mine s-au
retras întregii susţinători atraşi de mine în PNL de-a lungul
a mai bine de două legislaturi Reintrat la insistenţele lor
ca să particip la actuala campanie electorală, mare mi-a fost
mirarea să-l văd din nou pe lăutarul Crăciunescu că
revine cu banda lui de ţiitori la cobză şi ţambal la
sediul PNL Tismana, preambul pentru o eventuală candidatură în
2012, ca „dipotat”. După ce ne-a făcut atâta rău mai vine la
milogeală de voturi, fără să mai aibă nici o
calitate în noul comitet judeţean fiind simplu membru ca urmare a
dezastrului făcut la Tismana. Contactat prin telefon,
preşedintele PNL Dian Popescu mi-a reconfirmat tocmai din
străinătate că nimeni nu l-a delegat pe Crăciunescu la
Tismana şi nici n-are ce căuta acolo după vechea
boroboaţă. Demni de misiunea încredinţată, d-l Alin
Văcaru si d-na Mădălina Ciolocoi nu l-au băgat în seamă
pe intrus şi şi-au văzut de treabă, protocolul
desfăşurându-se cât se poate de normal şi cu optimism,
deoarece erau prezente toate formaţiile politice inclusiv PC reprezentat
prin preşedintele Tică Drumen. Din incident, se pot trage
însă multe învăţăminte. Mai
departe… Vedeţi ARHIVA
REVISTEI „ SĂMĂNĂTORUL” Ce primesc eu PRIN E-MAIL Cartea de telefoane (ian. 2010) TABEL CU E-URII DIN ALIMENTE |
Citiţi
pagina în alte limbi:
„SEMĂNĂTORUL – Editura online” La un secol de la apariţie, conceptul revistei
"Sămănătorul" a fost reiniţiat de
Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi Fundaţia Tismana. "Sămănătorul" reînvie acel
vechi concept literar încurajând lucrările originale, detaşate de
partizanatul politic, populismul şi demagogia de astăzi. Puteti participa şi dvs. cu volume originale la Iată adresa cu apariţiile REVISTEI "SAMANATORUL": www.semanatorul.ro/revista/index.htm Info/foto privat: Antonio Tomoniu - Preşedinte ARDR Articole din presă: Profil la „Adevărul” Cuvântul Libertăţii – Craiova, Gorjeanul, 20 dec. 010, 29 dec.010 Fotografii cu Claudia şi Lucian-Gabriel |
|
ARHIVA . Pagini vechi până la: 6 iulie 09, 12 iulie 09, 19 iulie
09, 27 iulie 09
, 28 august 09, 26 sept. 09 , 20 oct. 09,
7 dec.09, 22 dec. 09, 7 ian. 010, 15 ian. 010, 03 mart 010, 21 mart. 010, 04 apr. 010, 01 iun.010, 06 iul. 010, 29 iul 010,
21 aug. 010 , 14 oct. 010, 28 oct. 010, 16 nov. 010, 7 dec. 010 , 23 dec. 010 , 21 ian. 011 , 04 febr. 011 , 22 feb. 011 , 18 mart 011,
18 apr. 011 , 15mai011 , 1iunie011 , 12iunie011 ,
24iunie011
, 10iulie011 , 1august011 ,
10august011
, 1sept011 , 13sept011,
Început | Opinii | Societate | Natura
| Religie
| Istorie
| Politice | Cultura | Diverse
| Reportaj | Abuzuri | Articole noi
Lista siturilor personale de la
geocities.com care s-au
transferat până acum
Vechiul site
autobiografic a fost mutat la adresa de mai jos: www.tismana.ro/tomoniu/index.htm
Adresa de corespondenţă: Nicu N. Tomoniu, Str. Tismana, nr. 153 Oraşul Tismana, Judeţul Gorj, RO-217 495
Mobil: 0724-064-482 * Fix: 0253-374-153 * E-mail: nicu (at) tomoniu (punct) ro * Reconstituiţi adresa. E scrisă în acest fel din cauza spamului !
Citiţi:
Neamul întemeietor al lui Băsărabă
– vol I
Acest prim volum poate fi citit şi descărcat de
aici
Citiţi seria de
reportaje „Ultimii soldaţi ai neamului românesc”
Citiţi intregul volum
aici: “Ultimii soldati ai neamului
românesc”, Editura “Semanatorul
- online”, 2009
Articole despre cărţile editate la „Semănătorul – Editura online”:
„Paşi
pe drumul contorsionat al istoriei
Cezarina Adamescu - NICOLAE N. TOMONIU: Ultimii soldaţi ai neamului
românesc Editura Semănătorul, 2009”
Cezarina Adamescu – FERESTRE SPRE CER: OAMENI
SFINŢI, LĂCAŞURI SFINTE: prof. Nicolae N. Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana,
Vol. I-III, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2010
Articole despre cartea editată la editura „Cuget Românesc”:
Noi cercetări privind biografia
primului arhimandrit al Mânăstirii Tismana: Ştefan Dumitrescu - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”, Ed. „Cuget Românesc” - Bârda, 2010
O
RIGOARE ŞI PRECIZIE DE CERCETĂTOR:
Al Florin Ţene - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”,
Editura „Cuget Românesc” - Bârda, 2010, ISBN 978-606-92052-7-3
Alex Berca -
O nouă pagină din istoria neamului Românesc:
NICOLAE N. TOMONIU :
Sfântul Nicodim de la Tismana articol
apărut în revistele “Gândacul de Colorado” SUA si “Observatorul” – Toronto - CA
Citiţi cartea „Sfântul Nicodim de la Tismana”:
Întregul
volum aici:
Cine se uită la noi:
Acest contor nu
numără de câte ori este
vizitat situl ci câţi
vizitatori dintr-o ţară îl vizitează. Spre exemplu, 12
vizitatori din USA ar fi putut vizita situl de peste 50 de ori dar sunt
contorizaţi o singură dată după IP-ul pe care-l folosesc în
aceea ţară. Dacă nu stiţi codurile de ţară, ro,
fr, it, etc., aveţi aici o legatura: Coduri
de tara ISO 3166-1 link care
se deschide în fereastră nouă după care o închideţi sau
restartati site-ul.
Contorul este interesant
prin faptul că dă o idee despre aria de răspândire în lume a
românilor care sunt interesaţi de acest site.
Cartea „Sfântul Nicodim
de la Tismana”,
apărută la Editura
„Cuget Românesc* Bârda, costă 20 lei/ex. fără taxe poştale
Persoană de contact: Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Comanda prin mail: parohiamalovat2@gmail.com
Pagina mea de statistici complete si
teste aici
www.stopboc.ro
, www.listarusinii.ro/
Petitie: "Organizare
referendum pentru demiterea presedintelui Traian Basescu"
Ce primesc eu PRIN E-MAIL
Cititi ZIARELE de
astazi: Clic aici
Cum va fi vremea: Meteo PADES
Programele posturilor
TV: Clic aici
Ultimele rezultate de
la Loteria Romana: Clic aici
Calendar azi: