De la realizarea
Ansamblului Monumental al lui Brâncuşi încoace,
o
singură operă de artă a reflectat fidel realitatea lumii
noastre: CLOACA.
CLOACA În
vara anului 1994, când am vizitat portul belgian Anvers pentru a vedea într-o
expoziţie a navelor cu pânze bricul şcoală
constănţean „Mircea cel Bătrân”, nici prin gând nu-mi trecea
că acolo va fi construită cea mai genială şi mai
provocatoare operă Sci-Art din lume.
Peste
numai şase ani, comuna Peştişani, buricul artei moderne pe
mapamond prin marele Constantin Brâncuşi, avea un concurent serios:
comuna Anvers, buricul unei noi ramuri a artei moderne prin ideea lui Wim
Delvoye, un tip trăsnit dar genial, ca şi ţăranul nostru
din Hobiţa. Ca idei lansate de două genii
autohtone, comunele au aceiaşi talie. Dar ca populaţie, comuna
Anvers ar ţine, cu al său aproape o jumătate de milion de
locuitori cam cât 120 de comune Peştişani. Comuna Anvers se
numeşte însă aşa, de când francezii au numit diviziunile
administrative din Belgia în timpul ocupaţiei din 1794, commune, Anvers fiind a treia ca
suprafaţă după comunele Tournai şi Couvin. Comuna
Anvers, în ciuda anvergurii sale n-ar fi fost nimic însă pe lângă
comuna Peştişani dacă acolo nu s-ar fi născut ideea
lansării în Sci-Art, adică în conceptul care îmbină arta cu
ştiinţa, a celei mai trăsnite maşinării din toate
timpurile. În ce constă ea? Genialul ei inventator, Wim Delvoye, în
colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din Anvers, au
reuşit să reproducă tehnic întregul organ digestiv al omului.
Începând de la morişca mânată de un electromotor pentru masticare,
până la digerarea hranei în stomac, apoi extragerea enzimelor printr-un
ficat, în fapt un organ-cuvă plin de tuburi, extragerea ingredientelor
necesare vieţii prin alte tuburi spirale din plastic imitând intestinele
umane şi până la un furtun imitând maţul gros, totul este
ingineresc construit, umplând o cameră plină de cuve şi
racorduri controlate de un calculator. Ei
bine, toată această
sofisticată maşinărie, numită CLOACA, este
monitorizată de către o varietate de instituţii
ştiinţifice, unităţi de alimentaţie publică, pe
lângă mulţimile de gură cască venite pentru a vedea ce se
petrece cu preparatele restaurantelor locale. Şi ce credeţi că
se petrece? Partea spectaculoasă abia acum vine! După exact 27 de
ore de la introducerea produselor alimentare în moară, CLOACA
descarcă un mare şi împuţit excrement gălbui, numit la
noi mai pe româneşte, rahat, ca să nu-i zicem chiar direct … Cartea de telefoane (ian. 2010) Ultimul
articol din luna ianuarie: DUCELE
BĂSESCU – JUCĂTORUL CU ŢARA Daca nu stiti: TABEL
CU E-URII DIN ALIMENTE Share
| |
Citiţi pagina în alte limbi:
„SEMĂNĂTORUL –
Editura online” La un secol de la
apariţie, conceptul revistei "Sămănătorul" a
fost reiniţiat de Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi
Fundaţia Tismana. "Sămănătorul" reînvie acel vechi concept literar
încurajând lucrările originale, detaşate de partizanatul politic,
populismul şi demagogia de astăzi.
Puteti participa şi dvs. cu
volume originale la CITIŢI despre noile
apariţii în BULETINUL INFO "SEMANATORUL": http://www.semanatorul.ro/buletin/index.htm Info/foto privat: Antonio Tomoniu -
Preşedinte ARDR Articole din
presă: Profil la „Adevărul” Cuvântul
Libertăţii – Craiova, Gorjeanul, 20 dec. 010, 29 dec.010 Fotografii cu Claudia şi Lucian-Gabriel Cum a venit Moş Crăciun la nepotul
Gabriel |
Cartea
„Sfântul Nicodim de la Tismana”, apărută la Editura „Cuget
Românesc* Bârda, costă 20 lei/ex. fără taxe poştale Pentru comenzi scrieţi pe adresa Parohia Malovăţ, comuna Malovăţ,
judeţul Mehedinţi, cod poştal 227 315 Persoană de contact: Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Comanda prin mail: parohiamalovat2@gmail.com |
ARHIVA . Pagini vechi până
la: 6 iulie 09, 12 iulie 09, 19 iulie 09, 27 iulie 09 , 28 august 09, 26 sept. 09 , 20 oct. 09,
7 dec.09, 22 dec. 09, 7 ian. 010, 15 ian. 010, 03 mart 010, 21 mart. 010, 04 apr. 010,
01 iun.010, 06 iul. 010, 29 iul 010,
21 aug. 010 , 14 oct. 010, 28 oct. 010, 16 nov. 010, 7 dec. 010 , 23 dec. 010 , 21 ian. 011 , 04 febr. 011 ,
Început | Opinii | Societate | Natura
| Religie
| Istorie
| Politice | Cultura | Diverse
| Reportaj | Abuzuri | Articole noi
Lista siturilor
personale de la geocities.com care s-au transferat până
acum
Vechiul site autobiografic a fost mutat la adresa
de mai jos: www.tismana.ro/tomoniu/index.htm
Adresa de
corespondenţă: Nicu N. Tomoniu, Str. Tismana, nr. 153 Oraşul
Tismana, Judeţul Gorj, RO-217 495
Mobil:
0724-064-482 * Fix: 0253-374-153 * E-mail: nicu (at) tomoniu (punct) ro *
Reconstituiţi adresa. E scrisă în acest fel din cauza spamului !
Citiţi:
Neamul întemeietor al lui Băsărabă
– vol I
Acest prim volum poate fi citit
şi descărcat de aici
Citiţi seria de reportaje „Ultimii soldaţi ai neamului românesc”
Citiţi intregul volum aici: “Ultimii soldati ai neamului
românesc”, Editura “Semanatorul - online”, 2009
Articole despre cărţile
editate la „Semănătorul – Editura online”:
„Paşi pe drumul contorsionat al
istoriei
Cezarina Adamescu - NICOLAE N. TOMONIU: Ultimii soldaţi ai neamului
românesc
Editura Semănătorul, 2009”
Cezarina Adamescu – FERESTRE SPRE CER: OAMENI SFINŢI,
LĂCAŞURI SFINTE: prof. Nicolae N. Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana, Vol. I-III, SEMĂNĂTORUL, Editura
online, 2010
Articole despre cartea editată la
editura „Cuget Românesc”:
Noi
cercetări privind biografia primului arhimandrit al Mânăstirii
Tismana: Ştefan Dumitrescu - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”, Ed.
„Cuget Românesc” - Bârda, 2010
O RIGOARE ŞI PRECIZIE DE CERCETĂTOR:
Al Florin Ţene - Nicolae N. Tomoniu * „Sfântul Nicodim de la Tismana”, Editura „Cuget Românesc” - Bârda, 2010, ISBN
978-606-92052-7-3
Alex Berca - O nouă
pagină din istoria neamului Românesc:
NICOLAE N. TOMONIU :
Sfântul Nicodim de la Tismana articol apărut în revistele “Gândacul de Colorado” SUA si “Observatorul” – Toronto - CA
Citiţi cartea „Sfântul
Nicodim de la Tismana”:
Întregul volum aici:
Acest contor nu numără de
câte ori este vizitat situl începând cu aprilie 2009 ci câţi vizitatori dintr-o ţară îl vizitează.
Spre exemplu, 12 vizitatori din USA ar fi putut vizita situl de peste 50 de ori
dar sunt contorizaţi o singură dată după IP-ul pe care-l
folosesc în aceea ţară.
Contorul este interesant prin faptul că dă o idee despre aria de
răspândire în lume a românilor care sunt interesaţi de acest site.