Dacă de Crăciun n-avem zăpadă, o
luăm pe cea de anul trecut !
Nicu Tomoniu şi Editura Semănătorul vă
urează sărbători fericite! |
|
DISTRUGEREA ISTORIEI
ŞI A VALORILOR DE PATRIMONIU Am primit recent revista “Historia” şi m-am convins
că celebra cugetare “Dacă vrei să distrugi un popor,
distruge-i istoria” nu e niciunde mai reală decât în această revistă.
Nu-i vorbă, în Consiliul Editorial sunt nume grele, ca Adrian Cioroianu,
prietenul nostru, care a pus mâna la inimă când eu am vorbit într-un
discurs electoral, de acum câţiva ani, despre Mircea cel Bătrân
şi Sfântul Nicodim de la Tismana. Sau Zoe Petre care le-a scos din cap
fanaticilor dacişti ideea că noi suntem buricul pământului
prin mitologia dacilor. Lumea capetelor luminate era universală şi
în preistorie sau în antichitate, în ciuda mijloacelor de comunicaţie de
atunci. De pildă Zalmoxe care se duse sclav la Pitagora ca
să-şi însuşească învăţătură. . Acum, în mileniul al III-lea, din păcate e
de-a-ndoaselea, “pitagoriştii” din lume vin în România ca să ne
bage în cap învăţătura măsluirii istoriei. Pentru că
în Consiliul Editorial al revistei îl găsim şi pe copilul lui
Tismineţki care vine din America în România, pe bani grei de la
peşedinţie, ca să-l înjure pe taică-su că a adus
comunismul în România. Noi tismănenii ar trebui să-l dăm în
judecată pentru că a început măsluirea cu numele său,
Tismăneanu, ce-are a face individul cu Tismana? De ce nu şi-a
schimbat prenumele său, Vladimir? Păi, e clar: decât să se
lepede de ideile Maicii Rusia, mai bine întinează memoria noastră,
a Tismanei! Un măsluitor al istoriei şi al realităţii,
aidoma lui Cristoiu şi a prietenului lui cuman, colonelul Turcescu. Revista “Historia” este ea însăşi o
măsluire de-a lui Cristoiu, cel căruia găina îi fătase
pui vii în bulina sa posdecembristă. Dac-ar fi scris-o pe
româneşte, “Istoria”, mai pupa el subvenţii de la Patriciu şi
s-ar mai fi adunat “acoperiţii” capitalismului de import la el în
redacţie? De fapt, nu-l duce mintea mai mult ca “privaţii” cu
firmă de prin cătunele patriei, care-i zic chioşcului de pal
din faţa casei “Hiper Market” în loc de “La Costică” cum era pe
vremuri. Aşadar, citind recentul număr “Historia” constat
că revista se împute lunar de articole diversioniste - unele chiar
hilare prin inepţiile debitate - ce vizează distrugerea
adevărului istoric. Din prostie sau din “misiune”, redactorul şef
Ion M. Ioniţă lansează ideea că acţiunile Armatei
Române, (armată care prin luptele de la sud de Dunăre avură ca
rezultat aproape imediat după 1877, independenţa României) din anul
1913, “Când România a cucerit Bulgaria”,(sic!) Armata Română se
dusese acolo pentru că “naţiunea îşi pierduse raţiunea”! Las la o parte acest generic al revistei,
cu nimic mai prejos decât hipermarketu’ lui Costică de la Delenii din
Deal, întrebându-l: acum, după 100 de ani, Armata Română îşi
pierde soldaţii în Afganistan tot pentru că naţiunea şi-a pierdut
raţiunea? Sau noi gândim istoria aidoma celui care priveşte o
bătaie de elevi, de la colţul străzii, numărând care a
dat pumni mai mulţi, neinteresându-l că stategia educativă din
România e vraişte. Dar ce-i şi
mai rău, este că în “dosarul cestiunii”, din “Historia” lui
Cristoiu, se face o suspectă comparaţie între argumentele
diplomaţiei româneşti în vremea războaielor balcanice şi
iredentismul maghiar care doreşte Transilvania, amândouă ipotezele,
“bazate doar pe considerente istorice”. “Sublimă diversiune subliminală”, ar zice conu
Iancu, care eşti “mă musiu” prin redacţie de te tragi din
“neamul” lui Attila de spui asemenea prostii? Pentru că musiu Cristoiu
nu-i hun de neam deşi l-a găsit Djuvara cuman, e d’al nostru din
popor, crescând la ţară găinile minune care-şi nasc
direct puii. Dar să nu ne băgăm unde nu trebuie, să
lăsăm diversiunile istorice “celor de meserie”. Vorba celebră “Un
cuvânt de spirit se naşte în mintea unui nărod” se
potriveşte perfect cu alt generic
cristoian din revistă: “Istoria ca telenovelă”! Curat, coane
Ioane! Felicitări pentru maneaua ta de istorie! Şi ca să
fie “Historia” o revistă de incultură completă ce credeţi
că făcu Cristoiu? Lansă pe internet varianta online cu mâzgălirea imaginilor care se întinse
ca râia prin toate ziarele de cancan din România. Suntem unicat in lume
privind imagini neserioase şi cu patalama peste ele ca să se
ştie bine cine este tâmpitul care a copiat poze dintr-o parte şi
le-a pus pe Internet ca fiind ale lui. |
Citiţi
pagina în alte limbi:
„SEMĂNĂTORUL – Editura online” La un secol de la apariţie, revista
"Sămănătorul" apare din nou la Tismana. "Sămănătorul" reînvie
acel vechi concept literar încurajând lucrările originale, detaşate
de partizanat politic, populism şi demagogie. Puteti participa şi dvs. cu volume originale la VEDEŢI ARHIVA
REVISTEI „ SĂMĂNĂTORUL” Antonio Tomoniu - Preşedinte ADT Pagini Internet: http://prieteniitai2012.blogspot.com/
http://dornatismana.blogspot.com/ http://picasaweb.google.com/tonitomoniu http://www.facebook.com/antonio.tomoniu
linkedin.com/pub/tomoniu-antonio http://tonitomoniu.blogspot.com/ http://taotechingro.blogspot.com/ Proiect în derulare: http://tineritismana.blogspot.com **************** Cartea de telefoane (ian. 2010) TABEL CU E-URII DIN ALIMENTE |
Raftul revistelor
Sămănătorul In format FLASH: http://www.samanatorul.ro/revista/arhiva.htm |
|
http://samanatorul.blogspot.com/ http://cleptocratia.blogspot.ro/
şi http://poezii-samanatorul.blogspot.com/
|
ARHIVA . Pagini vechi până la: 6 iulie 09, 12 iulie 09, 19 iulie 09, 27 iulie 09 , 28 august 09, 26 sept. 09 , 20 oct. 09, 7 dec.09, 22 dec. 09, 7 ian. 010, 15 ian. 010, 03 mart 010, 21 mart. 010, 04 apr. 010, 01 iun.010, 06 iul. 010, 29 iul 010,
21 aug. 010
, 14 oct. 010, 28 oct. 010, 16 nov. 010, 7 dec. 010 , 23 dec. 010 , 21 ian. 011 , 04 febr. 011 , 22 feb. 011 , 18 mart 011, 18 apr. 011 , 15mai011 , 1iunie011 , 12iunie011 , 24iunie011 ,
10iulie011
, 1august011
, 10august011 , 1sept011 , 13sept011, 29sept011 15oct011 , 31oct011 ,
06nov011
, 12nov011 , 23nov011 ,
1dec011,
6dec011, 6ian012 , 15ian012, , 10feb012, 29feb012, 14mart012,
08apr012, 09iun012, 11iul012, 22iul012, 28iul012, 31aug012, 19sept012, 29sept012,
01oct012
, 30nov012, 21dec012 , 31ian013 , 04febr013, 28mart013, 04mai013, 24mai013 , 18iuni013 , 14iul013 , 1aug013 , 24aug013
, 01sept013
, 02oct013
, 26oct013
Început | Opinii | Societate | Natura
| Religie
| Istorie
| Politice | Cultura | Diverse
| Reportaj | Abuzuri | Articole noi
Lista siturilor personale de la geocities.com care s-au transferat până acum
Vechiul site autobiografic a
fost mutat la adresa de mai jos: www.tismana.ro/tomoniu/index.htm
Adresa de
corespondenţă: Nicu N. Tomoniu, Str. Tismana, nr. 153 Oraşul
Tismana, Judeţul Gorj, RO-217 495
Mobil: 0724-064-482 * Fix:
0253-374-153 * E-mail: site (at) tomoniu (punct) ro * Reconstituiţi
adresa. E scrisă în acest fel din cauza spamului !
Cine se uită la noi:
Acest contor nu numără de câte ori este vizitat situl ci câţi vizitatori dintr-o
ţară îl vizitează. Spre exemplu, 12 vizitatori din USA ar fi
putut vizita situl de peste 50 de ori dar sunt contorizaţi o singură
dată după IP-ul pe care-l folosesc în aceea ţară. Dacă
nu stiţi codurile de ţară, ro, fr, it, etc., aveţi aici o
legatura: Coduri de tara ISO 3166-1
link care se deschide în fereastră nouă după care o
închideţi sau restartati site-ul. Contorul este interesant prin faptul
că dă o idee despre aria de răspândire în lume a românilor care
sunt interesaţi de acest site.
Asociaţia
„Sămănătorul Tismana” a creat site-uri noi:
"Sămănătorul - Blogger" : http://samanatorul.blogspot.com
"Sămănătorul – Comentarii
şi articole politice" : http://cleptocratia.blogspot.com
"Sămănătorul - Articole" : http://sites.google.com/site/articolesamanatorul
Umor, muzică, lucruri utile,
tratamente naturiste, filme artistice şi documentare, programe politice, doctrine, teorii şi multe altele!
Curs valutar, calculator de pământean, teste,
vedeţi la d'ale lumii...
Cititi ZIARELE de astazi: Clic aici
Cum va fi vremea la Apa
Neagră: Meteo PADES şi prognoza vremii
la INMH: Clic aici
Programele posturilor TV: Clic aici
Ultimele rezultate de la Loteria Romana: Clic aici
Calendar inteligent info-astăzi (lb. franceză)
Calendar azi: