Ilustraţii din cărţile indianistului George
Anca
sau minunata lume a ţării lui Budha
Lecţia lui Zricha Vaswani
Ineditul autohton promovat de
„Semănătorul – Editura online”, fie prin natura operei scrise fie prin
originismul autorului, a fost extins în anul 2009, cu ineditul venit din mari
culturi ale lumii. Pentru că am primit la editură şi astfel de
scrieri. Şi ne-am întrebat: să fie o surpriză? Deloc! Interesul
românului faţă de multimilenarele culturi asiatice nu ni se trage
doar de la Zalmoxe care plecă sclav la Pitagora doar pentru a se
iniţia în tainele religiilor timpurilor sale ci şi prin efectul
războaielor din antichitate. Şi fu Herodot cel care ne spuse cum
Darius, regele persan, în expediţia sa la Istru, fu nevoit să lase o
parte din ostaşii săi sclavi la geţi înainte de a fi
înfrânţi total de atenieni la Maraton.
Acei sclavi persani,
rămaşi pe lângă curtea regilor daci, până mai târziu în
vremurile basarabilor, ca obiecte de danie şi de moştenire alături
de vitele pentru muncă, făcură prima joncţiune între
civilizaţia dacă şi acele civilizaţii asiatice care se
încumetaseră să cucerească noi teritorii către munţii
Haemus şi marele Istru. Credinţa lor religioasă cu totul
deosebită, arta prelucrării metalelor preţioase, muzica lor de o
atracţie stranie şi multe alte valori culturale proprii, fură
suficiente de a incinta în mentalul populaţiei autohtone interesul
faţă de aceste civilizaţii.
Dar oricum şi-ar trage acest
interes rădăcinile din istorie, felul românilor de a pătrunde
alte culturi, de a avea o atracţie aparte faţă de cutume venite
din mari depărtări, obiceiul respectului valorilor culturale ale
altor popoare, amplifică valorile culturale ale propriului popor. De la
această premisă am plecat atunci când ni s-a propus la
„Semănătorul – Editura online”,
scrierile neobişnuite ale indianistului George Anca sau haiku din
trei versuri adus de Daniel Lăcătuş tocmai din ţara
soarelui răsare, pentru a fi alăturat catrenului românesc.
Interesant este că această
curiozitate a românilor vizând alte culturi are şi revers. L-am descoperit
cu mare bucurie prin lucrarea propusă de către George Anca privind
traducerile indiencei Zricha Vaswani. Lucrarea sa de doctorat dedicată
traducerii a câtorva poezii de căpătâi ale lui Eminescu, era în
spiritul spre neobişnuit al „Semănătorului”. Şi
totuşi, la început, am inserat-o printre lucrările publicate la
editură fără prea mare interes, eu fiind un francofil căruia
îi repugnă moda de astăzi a utilizării necondiţionate a
limbii engleze în absolut toate sectoarele de activitate. Nu privesc deloc cu
ochi buni expansiunea - formidabilă astăzi - a limbii engleze
după ce împărţirăm, mai bine de două secole, cultura
şi limba cu poporul francez, având un lexic comun de 80%. Mereu spun
că ne trezirăm subit fanii limbii engleze, tot aşa cum
deveniserăm şi fanii limbii ruse în vremea altor stăpâni
vremelnici din semi-veacul comunist.
Dar cu toată ideea mea
preconcepută privind engleza, corespondând timp de aproape o
săptămână cu Zricha Vaswani mi-am schimbat părerea treptat.
Pentru că dr. Zricha Vaswani era un meticulos corector ai propriei sale
opere, înlocuind mereu în scrierea originală expresii de limbă
engleză având nuanţe noi. Abia atunci mi-am dat seama că ele
erau rodul, nu numai al unei experienţe profesionale câştigate între
timp dar şi a unei înţelegeri profunde a limbii engleze, aducându-mi
subit aminte că între prea numeroasele dialectele indiene, dispecerul
permanent al lor rămâne mereu limba engleză. Aşa se face că, un intelectual al
fostei colonii britanice, poate gândi la fel în dialectul hindi precum în cea
mai pură limbă engleză.
Iată, acesta este marele atu al
doctorului Zricha Vaswani, cu care în final, eu francofilul, am corespondat în
limba …engleză!
Şi mi-am mai zis că, cu
certitudine, toată această mică istorie a prelucrării
lucrării iniţiale de doctorat a lui Zricha Vaswani, “ Effect of
Indian Thought on Mihai Eminescu”,
reprezintă pentru noi românii o lecţie. O lecţie care ne
conduce spre numeroase întrebări dintre care principala ar fi: de ce nu
păstrăm şi noi limba franceză aşa cum fac indienii cu
limba engleză, pe care o consideră o moştenire la care nu
trebuie să renunţe?
Vai nouă! Noi n-o să mai
moştenim nimic ţinând-o tot aşa cu „tranziţia”: nici limbă,
nici religie ortodoxă, nici armată ca aceea care ne-a apărat
până acum ţara, nici sistem tradiţional de
învăţământ din care
scoatem mereu părţi de istorie şi literatură. Unii au zis
să-l scoatem chiar pe Eminescu. Contra acestora ni s-a alăturat, iată,
Zricha Vaswani, o indiancă de peste mări şi ţări, care
i-a ridicat lui Eminescu prin scrierea sa, piedestal nemuritor la Universitatea “Dr. Bhim Ambedkar”.
Iată cum o universitate din
India, iubeşte şi promovează culturile străvechi ale
planetei, tocmai pentru a-i fi păstrată prin acest demers, propria-i
cultură. Această lecţie a lui Zricha Vaswani nu trebuie
uitată!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revista Epoca
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro