Ilustraţii din cărţile indianistului George Anca

sau minunata lume a ţării lui Budha

 

Lecţia lui Zricha Vaswani

                                                                                                 

 

Ineditul autohton promovat de „Semănătorul – Editura online”, fie prin natura operei scrise fie prin originismul autorului, a fost extins în anul 2009, cu ineditul venit din mari culturi ale lumii. Pentru că am primit la editură şi astfel de scrieri. Şi ne-am întrebat: să fie o surpriză? Deloc! Interesul românului faţă de multimilenarele culturi asiatice nu ni se trage doar de la Zalmoxe care plecă sclav la Pitagora doar pentru a se iniţia în tainele religiilor timpurilor sale ci şi prin efectul războaielor din antichitate. Şi fu Herodot cel care ne spuse cum Darius, regele persan, în expediţia sa la Istru, fu nevoit să lase o parte din ostaşii săi sclavi la geţi înainte de a fi înfrânţi total de atenieni la Maraton.

Acei sclavi persani, rămaşi pe lângă curtea regilor daci, până mai târziu în vremurile basarabilor, ca obiecte de danie şi de moştenire alături de vitele pentru muncă, făcură prima joncţiune între civilizaţia dacă şi acele civilizaţii asiatice care se încumetaseră să cucerească noi teritorii către munţii Haemus şi marele Istru. Credinţa lor religioasă cu totul deosebită, arta prelucrării metalelor preţioase, muzica lor de o atracţie stranie şi multe alte valori culturale proprii, fură suficiente de a incinta în mentalul populaţiei autohtone interesul faţă de aceste civilizaţii.

Dar oricum şi-ar trage acest interes rădăcinile din istorie, felul românilor de a pătrunde alte culturi, de a avea o atracţie aparte faţă de cutume venite din mari depărtări, obiceiul respectului valorilor culturale ale altor popoare, amplifică valorile culturale ale propriului popor. De la această premisă am plecat atunci când ni s-a propus la „Semănătorul – Editura online”,  scrierile neobişnuite ale indianistului George Anca sau haiku din trei versuri adus de Daniel Lăcătuş tocmai din ţara soarelui răsare, pentru a fi alăturat catrenului românesc.

Interesant este că această curiozitate a românilor vizând alte culturi are şi revers. L-am descoperit cu mare bucurie prin lucrarea propusă de către George Anca privind traducerile indiencei Zricha Vaswani. Lucrarea sa de doctorat dedicată traducerii a câtorva poezii de căpătâi ale lui Eminescu, era în spiritul spre neobişnuit al „Semănătorului”. Şi totuşi, la început, am inserat-o printre lucrările publicate la editură fără prea mare interes, eu fiind un francofil căruia îi repugnă moda de astăzi a utilizării necondiţionate a limbii engleze în absolut toate sectoarele de activitate. Nu privesc deloc cu ochi buni expansiunea - formidabilă astăzi - a limbii engleze după ce împărţirăm, mai bine de două secole, cultura şi limba cu poporul francez, având un lexic comun de 80%. Mereu spun că ne trezirăm subit fanii limbii engleze, tot aşa cum deveniserăm şi fanii limbii ruse în vremea altor stăpâni vremelnici din semi-veacul comunist. 

Dar cu toată ideea mea preconcepută privind engleza, corespondând timp de aproape o săptămână cu Zricha Vaswani mi-am schimbat părerea treptat. Pentru că dr. Zricha Vaswani era un meticulos corector ai propriei sale opere, înlocuind mereu în scrierea originală expresii de limbă engleză având nuanţe noi. Abia atunci mi-am dat seama că ele erau rodul, nu numai al unei experienţe profesionale câştigate între timp dar şi a unei înţelegeri profunde a limbii engleze, aducându-mi subit aminte că între prea numeroasele dialectele indiene, dispecerul permanent al lor rămâne mereu limba engleză.  Aşa se face că, un intelectual al fostei colonii britanice, poate gândi la fel în dialectul hindi precum în cea mai pură limbă engleză.

Iată, acesta este marele atu al doctorului Zricha Vaswani, cu care în final, eu francofilul, am corespondat în limba …engleză! 

Şi mi-am mai zis că, cu certitudine, toată această mică istorie a prelucrării lucrării iniţiale de doctorat a lui Zricha Vaswani, “ Effect of Indian Thought on Mihai Eminescu”,  reprezintă pentru noi românii o lecţie. O lecţie care ne conduce spre numeroase întrebări dintre care principala ar fi: de ce nu păstrăm şi noi limba franceză aşa cum fac indienii cu limba engleză, pe care o consideră o moştenire la care nu trebuie să renunţe?

 Vai nouă! Noi n-o să mai moştenim nimic ţinând-o tot aşa cu „tranziţia”: nici limbă, nici religie ortodoxă, nici armată ca aceea care ne-a apărat până acum ţara, nici sistem tradiţional de învăţământ  din care scoatem mereu părţi de istorie şi literatură. Unii au zis să-l scoatem chiar pe Eminescu. Contra acestora ni s-a alăturat, iată, Zricha Vaswani, o indiancă de peste mări şi ţări, care i-a ridicat lui Eminescu prin scrierea sa, piedestal nemuritor  la Universitatea “Dr. Bhim Ambedkar”.

Iată cum o universitate din India, iubeşte şi promovează culturile străvechi ale planetei, tocmai pentru a-i fi păstrată prin acest demers, propria-i cultură. Această lecţie a lui Zricha Vaswani nu trebuie uitată!

 

 

 

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

 

 

 

---

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

---

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro