|
Despre numele
TOMONIU Prefixul „Tom” vine de la Sfântul Apostol Toma, sufixul „oniu” este un augmentativ latin pentru „cel mai” - mare,
tare, iute, viteaz, ş.a. aşa cum şi sufixul „van”
întăreşte un atribut al unor oameni: prosto-van, iorgo-van, beţi-van, ş.a. |
|
Manoniu
– Manea cel tare, Jerconiu – Jerca
cel Iute, Vasiloniu – Vasile cel Mare şi …
Tomoniu Dialog
Constantin Giurgincă – Nicu Tomoniu în anul 2009, în localitatea Petnic
din Craina Banatului! - Interesant este că în zona
asta a noastră, localnicii folosesc după atâtea milenii, o
pronunţie foarte aparte şi anume, muierea consoanelor „m”
consoană bilabială şi „n” consoană dentală. Spre
exemplu, noi spunem „cuni”, nu cui. Zicem: „dă-mi cuniul”. Alt specific
este dublarea lui „mn”: răstamniţă (policioară). Mai
zicem „scamn”, „dă-mi un scamn”. Iar muierea lui „n” se produce şi
în alte cuvinte în dialect, de pildă „oni” care în limba literară
este augmentativul lui „oi”. Şi fiind un augmentativ, atunci el trebuie
să arate ceva mare: „Iscroni”, „Lăzăroni”, dumneavoastră
ca nume „Tomoniu”, sunteţi Toma
al mare, pentru că există „oniu” acesta (n.n. un augmentativ). De
fapt accentul ar trebui, şi trebuie să fie, pe „i”, nu pe „o”, la
noi nu se zice Cădáriu ci Cădaríu, deci se pune accentul pe penultima,
unii zic „ca în latină” dar nu-i bine zis. Ca în limba veche, adică
în străromână! - Foarte corect! În cele două
războaie mondiale, strămoşul şi tatăl meu erau,
„Tomoníu”. Accentul a trecut însă pe ante-penultima silabă prin
copleşirea numelui de către formele mai noi „Tomoiu”. Forme care
nu-s arhaice, sunt construcţii recente. Un fel de „surnom”, o
poreclă a lui Toma. La fel cum şi „Tismana” este o formă
recentă, forma străromână fiind pe vremuri „Tismeana”. Din cartea “Ultimii soldaţi ai neamului românesc”, Editura
Semănătorul Tismana, 2014, ISBN 978-606-93373-6-3 |
Prima pagină | Înapoi la articole după 6 oct
|
DESPRE Sfântul Apostol Toma |
|
|
|
|
||
|
|
|
|
|
|
|
Articol din Turcia ar
putea să găsim, ca nume, un mitropolit Tomoniu |
|
|
|
Oare, să ne vină
numele Tomoniu pe filiera
turcească odată cu extinderea Imperiului Otoman peste Europa? Ce
origine etnică are arhiepiscopul
(numele vechi al mitropolitului) Tomoniu
despre care in textul prezentării Casei Fecioarei Maria din Izmir se
spune: „În 1892 Mgr.Tomoniu, Arhiepiscopul de
Izmir, pronunță Casa Fecioarei Maria un
loc de pelerinaj.”? Nu cred că are origine turcică fiind evident un nume
latin conform sufixului. Pe de altă parte, Mgr.Tomoniu
îl găsim în alte documente Mgr.Timoni sau Mgr.Tomoni asta însemnând că istoricii şi
clericii turci nu prea sunt
obişnuiţi cu acest fel de nume şi îl pocesc. Atunci de unde
s-ar putea răspândi numele Tomoniu în Turcia? Modul obişnuit pentru
ca numele româneşti să ajungă în Turcia ar trebui prin
tributul Mitropolitului Tomoniu din
Ţara Românească care trebuia să adune bani pe care să-l
dea apoi Imperiului Otoman. În anul 1395, după izbânda de la Rovine,
Mircea cel Bătrân câştigase o bătălie dar nu
supremaţia peste armatele imperiului. Evident că sultanul n-ar fi
admis ca steagurile armatei lui Baiazid să fie pângărite de
creştinii lui Mircea Vodă. O nouă bătălie se
pregătea! Mircea Vodă pleacă
în Transilvania, prin Braşov, după întăriri la
prietenul lui Sigismund I-ul al Ungariei.
De acest lucru se foloseşte fratele său Vlad care, în
cârdăşie cu otomanii, ia conducerea Ţării Româneşti acceptând tribut la Curtea
Sultanului. Armata rămâne fidelă lui Mircea cel Bătrân iar
Vlad Vodă e supranumit de popor „Vlad Uzurpatorul”. După cum se ştie, cruciaţii sunt de acord ca
să-l ajute pe Mircea cel Bătrân contra otomanilor dar aceştia
îşi asumă organizarea şi strategia luptei de la Nicopole din
anul 1396, lăsându-l pe Mircea şi armata lui într-un ultim flanc.
Cruciaţii vor fi înfrânţi iar Mircea va trebui să trimită
pe viitor tributul parafat cu turcii de Vlad Uzurpatorul. Ca o primă idee, numele Tomoniu ar putea fi un mare ban
care dădea tributul Țării Românești la Imperiului Otoman.
Puțin probabil că Tomoniu de
la Tismana, ar fi fost selectat să trimite tributul turcilor. |
|
|
Ori, Tomoniu trebuia selectat în una din ramurile familii
puternice în Imperiul Otoman. Deci Mgr.Tomoniu,
Arhiepiscopul de Izmir,în 1892, era o coincidență cu familiile din
Tismana deși aici venea Mircea cel Bătrân la mănăstire cu
Sf. Nicodim. |
|
|
Citiţi CASA Fecioarei Maria
CASA Maicii Domnului (Selcuk Turcia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Trecerea
localităţii Tismana în rândul localităţilor urbane de
rangul III - data
apariţiei pe site, 3 ian. 015 Oraşul Tismana şi satul Tismana: statutul lor
de-a lungul istoriei –
pe site, 6 oct.014, adăugit la 3 ian. 2014 Minunea relicvei voievodale de la Tismana - data
apariţiei pe site, 28 nov. 014 |
|
|
- Curiozităţi - |
|
Ca să mai şi glumim… matematic! Încep
această nouă serie de articole pentru că, eu, Nicolae N. Tomoniu m-am născut la 12 noiembrie 1944, când serbez
ziua naşterii iar ziua onomastică o serbez de Sf. Ierarh Nicolae,
la 6
decembrie. Dar cu „Tomoníu”, adică „Toma al
Mare” - cum spunea prof. de lb.
română, C. Giurgincă de la Lic. Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza - cum râmâne? , Deci, e musai să-l serbez şi pe Tomoníu, pe 6 octombrie. Rezultă, Nicolae+Tomoniu=6+6=12.
Unde-aţi mai auzit de „doisprezece…”? |
Închideţi
ferestrele inutile, cu clic în colţul din dreapta – sus!
Site
www.tomoniu.ro
©
Copyright Fundaţia
Tismana – 2006
Clic
aici pentru situl nostru de legături „Cu noi găsiţi orice!”
Conversaţi
cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro