CASTANUL COMESTIBIL
Castanea sativa
Dicţionarul botanic explică sec
: castanul - arbore care atinge până
la 25-30 m
înălţime şi diametre
foarte mari; tulpina dreaptă, cilindrică,
ramificaţie bogată, dând
o coroană deasă, întinsă lateral;
scoarţa: cenuşie-verzuie
cu pete albicioase; frunzele-dinţate pe margine; fructul este de culoare brun
închis.
Iată un arbore - spun însă
încântaţi locuitorii Tismanei - de la care se foloseşte totul în
afară de rădăcină. Fructele sunt excelente ca aliment,
frunzele constituie materie primă pentru un ceai medicinal, iar din tulpină se pot face
scânduri de bună calitate,
folosite nu numai la mobilă, ci chiar în execuţia
pretenţioasă a putinilor şi butoaielor.
Originea
mediteraneană a castanului ne face să ne întrebăm: cum a
fost posibilă acomodarea pe meleagurile Tismanei a
acestui arbore atât de util?
Climatul submediteranean, mai
ales al platformei Gornoviţa, răspunde în bună măsură întrebării. Castanul,
moşmonul,
genţiana, untul pământului, liliacul, nucul cresc
în mod natural aici fără
intervenţia omului.
Dar despre castanul comestibil de aici s-a
scris destul încât să facă el însuşi obiectul unei monografii.
V.A. Ionescu în 1929 consideră prezenţa castanului brun la o continuitate din terţiar până în
zilele noastre. Alţi istorici pretind că ar fi dovezi că el a
fost plantat aici de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei.
Însă buletinul de călătorie
al patriarhului Macarie de Antiohia, care vizitează mănăstirea Tismana în zilele lui
Matei Basarab, spune clar: "Sfântul
Nicodim sădi pe dealurile din jur vii şi păduri de
castani care se văd până astăzi".
Însoţitorul patriarhului,
arhidiaconul Paul de Alep, mai
aminteşte de Nicodim, ctitorul
mănăstirii Tismana,
precizând că după construirea
primei bisericuţe
"şi butoiul (este
vorba de un butoi uriaş, de 36000 ocale n.n.) l-a construit el însuşi, acest sfânt, cu
propria mână, din lemnul ce se numeşte Tisă"
În buletinul Societăţii regale
române de geografie, profesorul Ion Conea ţine să ne mai dea
amănunte. Iată ce scrie el in 1931:
"Amarnic om al lui Dumnezeu ,
sfântul Nicodim: cu propria mână a ajutat la zidirea mănăstirii; cu propria lui
mână a construit butoiul cel urias; cu mâna lui, apoi, a plantat viile şi castanii din jurul
mănăstirii; şi iarăşi cu mâna lui proprie
a scris aceea frumoasă evanghelie care se păstrează
pănă astăzi"
Iată, aşadar explicaţia faptului că în
pădurile de castani de pe dealurile
Eroni şi Pocruia
există şi exemplare de dimensiuni foarte mari, plantate probabil în
vremea lui Nicodim (secolul al XIV-lea)
sau imediat după aceea.
Trei exemplare din acestea se află
în dealul Nereaz, la intrarea în satul
Gornoviţa. Ele sunt declarate "Monument al naturii"
şi măsoară pe circumferinţă 8,12 m, 6,28 m şi 5,77 m. Alte câteva
exemplare, la fel de mari se află
în pădurea de castani Eroni, iar unul a cărui
circumferinţă depăşea 10
m s-a prăbuşit,
putred, în 1985, după o
existenţă de circa
600 ani.
Pădurea de castani
Eroni, cea mai compactă şi densă, se întinde astăzi
pe o suprafaţă de circa 40 ha
şi dă o productie de 30-65 tone castane pe an. In schimb, pădurea de castani din
dealul Pocruia, a cărei
suprafaţă este de circa
35 ha, este mai dispersată
asigurând o producţie mai slabă :16-30 tone castane anual.
Această pădure urmează a fi retrocedată vechilor
proprietari. Din acest motiv, din păcate, pădurarii au făcut
tăieri masive în ultimii doi ani.
În jurul acestor păduri, aparţinând
momentan Ocolului silvic Tismana, există
şi numeroase mici
plantaţii particulare, bine îngrijite şi a căror
producţie este recuperată integral, astfel că acestea deşi cu suprafaţă mai
mică, dau circa 60 tone castane pe an.
Fructele
de castan conţin
substanţe proteice, amidon şi
ulei gras, constituind un bun aliment cu
gust foarte plăcut. Ele
se consumă coapte, fierte sau sub formă de piure în
diverse combinaţii cu produse de cofetărie.
Specie adusă de Nicodim
de pe muntele Athos
din Grecia, castanul
comestibil, datorită
multiplelor lui întrebuinţări,
se găseşte răspândit şi în alte zone ale ţării.
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol apărut Almanahul şi
ziarul „Gorjeanul”
COMPLETĂRI[1]
Castanea sativa
Castanele
au un conţinut ridicat de carbohidraţi amidon şi sucroză.
Conţinutul ridicat de zahăr, împreună cu conţinutul ridicat
de apă din fructe proaspete le face perisabile. Conţinutul ridicat de
carbohidraţi distinge castanul de multe alte fructe cu coajă
lemnoasă, care în principal conţin grăsimi. Porţiunea de
proteine este slabă în prolamină şi glutenină, făina
de castane fiind, prin urmare, prelucrabilă doar prin în amestec cu alte
făini. Conţinutul este un bun pentru om, aminoacizii esenţiali
fiind mare. Conţinutul de proteine este mai mare decât cel din cartofi,
dar mai mic decât în cereale . Conţinutul de grăsime este
scăzut, dar are un conţinut ridicat de linoleic şi acid
linolenic (550-718 mg de acid linoleic şi acid linolenic 78-92 miligrame
la 100 de grame de greutate în stare proaspătă). Conţinutul de
potasiu este ridicat, conţinutul de sodiu este foarte scăzută (9
miligrame 100 de grame. greutate proaspătă). La vitamine sunt doar
două vitamine din grupul B, în cantităţi mai mari disponibile:
riboflavina (B2) şi acidul nicotinic . (B3), care sunt, de asemenea,
stabili termic.
Flori
Ecologie
Florile de castan apar relativ târziu, în
iunie, după apariţia frunzelor. Florile de sex masculin sunt deschise
până la şapte sau zece zile înainte de cele de sex feminin, în
funcţie de soi. Un copac produce aproximativ o lună polen.
Tipul de polenizare este controversat în
literatura de specialitate. Unii autori spun că la castanul dulce vântul
polenizează, alţii numai insectele, alţii sunt de acord cu
ambele tipuri de polenizare. Formarea de nectar, a polenului lipicios, rigid,
dar cu stamine moi şi miros puternic al mâţişorilor corespunde
unei adaptări la 
polenizarea prin insecte. Pe lângă albine,
134 de specii de insecte din şase ordine , în principal, gândaci, se
observă prin castani. Cu toate acestea, insectele vizitează aproape
exclusiv flori de sex masculin. Polenizarea prin vânt poate avea loc pe
distanţe de 20 şi chiar 100 km. Cu toate acestea, densitatea de polen
este simţită doar în 20 până la 30 metri.
Potrivit M. Conedera polenizarea castanului
dulce este într-o etapă de tranziţie de la insecte la polenizarea
prin vânt. La insecte polenizarea se face, prin urmare, mai ales pe vreme
umedă, polenul fiind atunci mai lipicios.
Castanul dulce este auto-incompatibil ,
singur nu se poate poleniza, e necesară polenizarea încrucişată.
Cu toate acestea, multe soiuri cultivate, sunt sterile masculin, ele nu
formează polen funcţional. În acest caz, alte soiuri trebuie să
fie plantate în plantaţii prin sondaj periodic.
Conservarea
Castane proaspete sunt perisabile şi
trebuie să fie pregătite pentru depozitare. Tradiţional,
astăzi se depozitează mai frecvent în Turcia prin metoda
"Ricciaia", în care castanele sunt stratificate în cupe de fructe, în
grămezi, apoi lăsate să fermenteze ca să fie păstrate
timp de mai multe luni. Industrial, pe scară largă se foloseşte
hidroterapia: fructele sunt lăsate mai multe zile în apă rece,
fermentarea acidului lactic ducând la conservarea castanelor, fiind apoi
uscate. Alte metode de conservare sunt uscarea, depozitarea la rece,
fumigaţie cu bromură de metil , depozitare sub o atmosferă de
dioxid de carbon şi congelare.
Utilizare
Castanele au o gamă largă de
utilizare. Se prepară produse semi-finite prin decojirea castanelor, sau
se face pireu de castane înainte de a ajunge la consumator. Gama de produse
finite este mult mai mare: întregi decojite, sunt utilizate în principal în
Franţa pentru gătit în casă. Se servesc de multe ori ca o
garnitură. Castanele pot fi, de asemenea, ambalate în vid în apă,
uscate, congelate sau în sirop de zahăr. Se iau castane mari (55-65
bucăţi pe kg) ce vor fi cristalizate, şi se gătesc lent în
sirop de zahăr. Ele servesc ca bază pentru producerea de castane
glazurate. Alte produse sunt castanele în alcool, piureul de castane ,
făină şi fulgi. Faina se face din castane uscate şi
curăţate. În trecut a fost o metodă foarte frecventă şi
în multe domenii, un aliment de bază. Astăzi se prepară gnocchi,
pastă, pâine, mamaligă prelucrate ca produse de patiserie. Fulgii
sunt utilizaţi cu cereale pentru micul dejun. În Franţa şi
Italia, se face lichior de castane, în Corsica se face şi bere.
Castanele fără gluten pot fi
înlocuitor de cereale. Castanele sunt fierte sau prăjite ca garnitură
sau ca un ingredient de salată. Se serveşte cu carne de pui, curcan,
carne de porc, gâscă şi iepure, garnitura fiind folosită pentru
umplutură. Din castane se fac şi bomboane, spume, sufleuri,
cremă şi îngheţată. Deserturi: pâine castan, clătite,
budincă şi castane fierte în apă. Utilizate pe scară
largă sunt castanele coapte, care sunt vândute prin pieţe sau pe
drumuri.
Castane au un gust delicat dulce, ca gustul
de nucă dar uşor făinos.
Mierea de castan este galbenă sau
chiar închisă şi bine aromată. În pădurile de castan se
găseşte o mare varietate de ciuperci ce pot fi recoltate,
reprezentând un venit suplimentar pentru deţinătorii de păduri
de castan. Frunzele sunt utilizate într-o mică măsură pentru
producerea de loţiuni după ras şi de vopsire a
ţesăturilor
Frunzele căzute pot fi folosite prin
împrăştiere atât ca îngrăşământ cât şi
aşternut în grajduri. Frunzele sunt de asemenea folosite în medicina
populară pentru tuse, pentru a trata rănile şi diareea.
Citiţi şi despre Festivalul Castanului
de la Tismana, 16 oct.2014
Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro